Mihai Stoichiță spune că ninsoarea căzută în ultimele două zile nu pune în pericol disputarea partidei Steaua – Oțelul Galați. Tehnicianul „roș-albaștrilor” admite că suprafața de joc nu se va prezenta excelent la ora meciului, dar e convins că angajații clubului vor deszăpezi gazonul în timp util, iar Steaua va obține prima victorie din acest sezon.
„Toate meciurile sunt grele, dar sper să spargem gheața, să câștigăm și să revenim acolo unde ne este locul. Nu mă tem de Dorinel, nu ne este frică de nicio condiție. Jucătorii nu se gândesc la meciul cu Dinamo, nu au de ce. Urmează Oțelul. Eu am fost prin Rusia, sunt obișnuit cu zăpada. Avem condițiile necesare pentru a juca. Bineînțeles că nu vom juca pe un teren foarte bun, dar ne vom descurca. Jucătorii nu au de ce să dea zăpada, o să muncim mai mult noi” a spus Stoichiță, conform www.sport.ro.
„De Stancu e nevoie în meciurile tari”
„Lippi” a vorbit și despre scandalul generat de faptul că Bogdan Stancu a refuzat convocarea la naționala U23 motivând că a suferit o contractură musculară în partida cu Unirea Urziceni.
„Nu este război între Steaua și FRF. O să vedem dacă Stancu va juca, a avut ceva probleme, oricum nu știu cât de relevant era dacă Stancu juca cu Liga a patra din Italia. El trebuie să joace în meciurile tari. Atunci va fi nevoie de el„, a spus Stoichita.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER