Stoichiță vrea înapoi!** „Cine spune că nu vrea să antreneze Steaua, minte! Nu e dificil deloc de lucrat cu Becali”
Fostul antrenor al Stelei și al Astrei, Mihai Stoichiță, a
declarat că nu înțelege de ce a a plecat Ilie Dumitrescu, pentru că
trebuia să se aștepte la orice. Stoichiță a precizat că nu se poate
face o echipă în câteva meciuri, atât cât a stat Dumitrescu la
Steaua.
„Mă gândeam că Ilie va sta mult timp la Steaua, e un
băiat admirabil. Cred că s-a pripit aseară. Sper să se
răzgândească.Când te apuci de antrenorat, trebuie să îți asumi
toate riscurile și să te încarci cu mult echilibru. Și eu am avut
probleme cu fanii, dar am încercat să mă echilibrez. Acum văd că
lucrurile sunt mai complicate. Ilie nu trebuia să cedeze, orice ar
fi strigat fanii. Nu poți să transformi jucătorii Urziceniului
într-o echipă combinativă în 3 meciuri. Stilul Unirii, imprimat de
Petrescu, e diferit față de al Stelei„, a declarat
Stoichiță la Sport.ro.
„Brandan trebuie să joace în
centru”
Stoichiță a precizat că îi dă dreptate lui Ilie Dumitrescu în
ceea ce privește titularizarea lui Brandan ca mijlocaș central.
Fostul antrenor al statului Panama a spus că argentinianul nu poate
juca fundaș stânga, pentru că nu are viteză.
„Latovlevici are capacitate mare de efort, viteză,
centrări, șuturi la poartă, care au decis multe din meciurile
Stelei de până acum. După părerea mea, Brandan trebuie să joace
mijlocaș central, pentru că nu are viteză. Nici Tănase nu are
viteză. Ce faci în banda stângă cu Brandan și Tănase?Oricine spune
că nu vrea să antreneze Steaua, minte.Nu e dificil deloc de lucrat
cu Becali.E rândul altcuiva acum. Bănuiesc al cui, dar nu pot să
spun. „, a spus Stoichiță.