STOP fotbal!** Ultima etapă din 2010 NU se mai joacă!

Ultima rundă din 2010 nu se mai joacă! Mai multe cluburi din
Liga I, aflate în criză de formă sau de efectiv, au găsit în vremea
nefavorabilă din ultima perioadă pretextul ideal pentru a cere
oprirea campionatului, dorind astfel să aibă mai mult timp la
dispoziție pentru a încerca să se pună pe picioare.

LPF va decide astăzi ca ultimele meciuri din Liga I programate
în acest an să nu se mai dispute. Deși, inițial, campionatul fusese
comprimat din cauza meciurilor echipei naționale, dar și din
interesul televiziunilor care transmit competiția, membrii
Comitetului Executiv vor vota astăzi amânarea etapei a 19-a.
„Din ce știu, 16 echipe din cele 18 vor vota pentru această
decizie. Probabil se va începe mai devreme în 2011 sau se va găsi o
dată pentru o etapă intermediară”
, a declarat Marius Stan,
șeful Oțelului.

ProSport a făcut
propriul sondaj de opinie printre conducătorii și antrenorii Ligii
I. Verdictul este același, doar proporția diferă: 10 sunt pentru
amânare, 7 împotrivă („U” Cluj urma să stabilească aseară târziu ce
poziție va adopta în această problemă). Interesant este că până și
o astfel de discuție produce opinii diferite în cadrul aceluiași
club. La Steaua, Marius Lăcătuș ar vrea ca etapa să se joace,
conducerea – nu! La Rapid e invers: vrea Dinu Gheorghe, se opune
Șumudică!

Ninsoare în Ardeal,
vreme OK în sud

Conform prognozei meteo, în această săptămână se așteaptă o
înrăutățire a vremii. În weekendul următor, când ar trebui să aibă
loc meciurile etapei a 19-a, temperatura va fi scăzută, în special
în Ardeal și Banat. La Tg. Mureș și Cluj se așteaptă ninsoare, iar
la Timișoara ceață densă. În București și în toată partea sudică
vremea ar permite jucarea meciurilor. Temperatura va avea valori
între +5 și -3 grade Celsius la Craiova, respectiv -1 și -9 grade
la Cluj Napoca.

Pentru
amânare:
Steaua, Sportul, Timișoara,
Vaslui, Astra, Craiova, Urziceni, Pandurii, CFR Cluj,
Bistrița.

Împotriva
amânării:
Dinamo, Rapid, Oțelul, FC Brașov,
Brănești, Tg. Mureș, Gaz Metan.

„FRF a vrut ca aceste două etape să se joace în continuarea
turului. Nici mie nu mi se pare normal. Dacă vremea va fi tot așa
la începutul returului, amânăm și etapele din februarie”

Dumitru Dragomir, președinte LPF

„Mulți vor întreruperea campionatului ca să se întărească
sau ca să ne ieșim noi din formă. Dar Oțelul va fi la fel și din
retur”
Marius Stan, președinte Oțelul

Publicat: 06 12. 2010, 01:02
Actualizat: 06 12. 2010, 01:04