Stoperii lui Piți la Steaua: Stoica și Lopes

După ce fundașii au plecat în masă de la Steaua, Victor Pițurcă
încearcă în aceste zile să realizeze mai multe transferuri. Pe
lista fostului selecționer apar stoperul de la Cordoba, David
Lopes, care peste aproximativ o lună va deveni liber de contract,
și Dorel Stoica, fotbalist care și-a încheiat de curând conturile
cu Al-Ettifaq.

Tall, Parpas și, mai nou, Jelev au plecat din Ghencea pe ușa din
dos. Astfel, defensiva a fost aruncată în aer după ce Steaua a
rămas doar în Baciu și Tudose. Deși nu a semnat încă înțelegerea cu
roș-albaștrii, Piți a început deja să caute fotbaliști pentru a
ataca titlul în sezonul următor.

Dorit și
de Zenga la Al-Nassr

David Lopes este una dintre țintele fostului selecționer!
Caracterizarea fotbalistului este exact pe placul lui Pițurcă:
înalt, rapid, solid, cu un joc de cap foarte bun și cu un șut
puternic. Brazilianul se încadrează perfect pentru vremurile de
criză prin care trece patronul Becali, acesta urmând să devină
liber de contract peste 25 de zile, după ce, în urmă cu puțină
vreme, a refuzat prelungirea contractului cu gruparea din Cordoba.
Deși nu costă niciun euro, achiziționarea fundașului nu este deloc
una simplă, pe fir intrând și echipa condusă de Walter Zenga,
Al-Nassr.

Dorel e
deja acontat

Un alt jucător pe care Victor Pițurcă îl are ca și rezolvat
pentru Steaua este Dorel Stoica. Stoperul craiovean este și el
liber de contract după ce înțelegerea cu Al-Ettifaq s-a încheiat.
Patronul Adrian Mititelu avea o înțelegere verbală cu Stoica,
potrivit căreia, dacă acesta va evolua în Liga I la o altă echipă
decât Universitatea Craiova, atunci fotbalistul trebuie să-i achite
oficialului oltean aproximativ 100.000 de euro.

120 de
partide
a strâns Dorel Stoica în tricoul
Universității Craiova, marcând de zece ori

14
meciuri
a evoluat David Lopes pentru Cordoba în
acest sezon, marcând o singură dată

Lopes e înalt și știe cu mingea. E foarte puternic, dar asta nu
înseamnă că e greoi, se mișcă bine. Am remarcat că urcă mult în
atac și are o lovitură bună de cap

Ionel Dănciulescu, atacant Hercules Alicante

Am vorbit cu Piți și am început să caut jucători liberi de
contract în Spania pentru Steaua!

Gică Craioveanu, fost internațional

Publicat: 03 06. 2010, 08:13
Actualizat: 03 06. 2010, 08:33