Ultima etapă a împărțit cluburile din Liga I în două tabere: FC Brașov și CFR Cluj de-o parte, celelalte forțe din Liga I pe cealaltă baricadă. Miza este reprezentată de arbitraj și, în special, de refuzul celor două cluburi din Ardeal de a accepta brigăzi din străinătate.
Rugat să analizeze pentru ProSport această situație, Gabi Balint a făcut o scurtă radiografie a situației arbitrajului românesc din această perioadă. „Eu nu cred că un arbitru român ar mai putea primi bani după tot ce s-a întâmplat acum câteva luni la Pitești”, a spus tehnicianul. Acesta a emis și o ipoteză uimitoare, afimând că, paradoxal, arbitrii străini pot fi corupți mai lesne decât cei români! „Se umbla mai ușor la arbitrii din străinătate decât la cei din România. Cei care sunt aduși nu pot fi trași la răspundere de nicio Comisie”, a spus Balint.
CFR Cluj și FC Brașov ca ținte
Mai multe voci s-au exprimat în ultimele trei zile împotriva celor două cluburi. Gigi Becali, Cristi Borcea, Marian Iancu sau George Copos i-au acuzat pe Iuliu Mureșan și pe Dinu Gheorghe că au motive oculte pentru care nu îi acceptă pe străini.
4 meciuri au fost arbitrate în acest sezon de brigăzi străine: Steaua – Dinamo, Dinamo – Unirea Urziceni, FC Vaslui – FC Timișoara și Unirea Urziceni – FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER