Strategie antidatorii!** Vezi jucătorii cu cele mai mari salarii de la Știința

Obligați să scape de datoriile către jucători, pentru a putea
obține licența, oficialii Științei caută soluții. Cea mai la
îndemână ar fi, așa cum a anunțat și Adrian Mititelu, reducerea
salariilor.

Problema ar putea fi rezolvată pe două căi: semnarea unor noi
contracte cu jucătorii, care să ofere salarii mai mici decât cele
din prezent, și un acord semnat de fotbaliști privind amânarea
plății salariilor restante sau o reducere a remunerației prin
semnarea unor acorduri prin care jucătorii să declare că renunță la
sumele pe care le mai au de primit în acest moment. Surse apropiate
fotbaliștilor spun că cei mai mulți ar fi de acord să dea o mână de
ajutor clubului, o situație mai dificilă existând doar în ceea ce-i
privește pe străini. O parte dintre ei nu par la fel de receptivi
și au mari șanse să plece din Bănie.

Precedentele Șoavă și
Stoica

Situația dificilă de acum este similară cu cea din iarna
trecută. Atunci, pentru a scăpa de datorii, oltenii au preferat să
se despartă, contra unor clauze, de fotbaliștii cu salarii foarte
mari. Dorel Stoica, plătit atunci cu 500.000 de dolari, sau Florin
Șoavă, cu 320.000, au fost lăsați să plece gratis, dar numai după
ce au renunțat la sume importante care li se cuveneau și au fost de
acord să li se amâne plățile sumelor pe care le mai aveau de
încasat.

„La Craiova sunt mulți jucători cu salarii foarte mari,
care nu se justifică”,
Victor Pițurcă, manager general U
Craiova

„O să încerc să vorbesc cu jucătorii pentru a găsi
înțelegere, pentru a încerca reducerea salariilor. Este una dintre
temele discuției cu Victor Pițurcă ce urmează să aibă loc în
ianuarie”,
Adrian Mititelu, patron U Craiova

Salariile mari de
la Știința

Florin Costea: 300.000£
Andrei Prepeliță:300.000£
Valentin Iliev: 250.000£
David Lopes: 200.000£
Julius Wobay: 200.000£
Spase Dilevski: 150.000£
Emil Gargorov: 150.000£

Publicat: 24 12. 2010, 11:52
Actualizat: 24 12. 2010, 12:00