Strizu: „Pițurcă trebuie să vină să lucreze”
Antrenorul echipei secunde a Stelei, Leonard Strizu, a declarat,
miercuri, înaintea antrenamentului formației „roș-albastre”, că
este impresionat de noile achiziții, Iordan Todorov și Dorel
Stoica.
„Deocamdată jucătorii au răspuns foarte bine la
antrenament. Todorov și Stoica m-au impresionat. Din câte am
observat Todorov este un jucător bun, dar nu vreau să mă pronunț
încă asupra lui. S-a pregătit exemplar deși avea o durere la
inghinali”, a spus Strizu.
Tehnicianul stelist, care se ocupă în aceste zile de pregătirea
primei echipe, consideră că Victor Pițurcă trebuie să-și preia
postul de antrenor și să înceapă lucrul, deoarece are puțin timp la
dispoziție: „Am schimbat doar terenurile și categoria de
vârstă, dar abia aștept să scap de această povară. Pițurcă trebuie
să vină să lucreze, deoarece este foarte puțin timp la dispoziție.
El mi-a dat niște sfaturi complexe în ceea ce privește pregătirea
jucătorilor”.
Antrenorul echipei secunde a Stelei, Leonard Strizu, a condus
antrenamentul de miercuri după-amiază al formației Steaua, la fel
cum s-a întâmplat și la sedințele de pregătire de luni și marți
Cu ce scor se
va termina urmatoarea partidă de la CM? Pariază acum și poți
căștiga un TV LED
Philips
Sursa: Medifax