Cei de la Oțelul Galați au ajuns în această seară la Poiana Brașov, acolo unde vor efectua un stagiu de pregătire până pe 27 iunie. Din cei 35 de jucători prezenți luni seară la reunirea lotului au făcut deplasarea numai 30, cărora li se alătură portarul Andrei Cobliș (23 de ani, 2,02 metri înâlțime), venit în probe de la Juventus București.
Nu au fost incluși în lotul deplasat în Poiana Brașov mijlocașul Stromajer și atacantul Cosmin Vancea, care nu mai intră în planurile clubului pentru sezonul viitor, ei urmând deocamdată să se pregătească cu Oțelul II. Stromajer s-a mai aflat într-o situație similară și iarna trecută, când a fost readus de la Oțelul II odată cu venirea la echipă a antrenorului Petre Grigoraș.
De asemenea, nu au plecat cu echipa la munte Cârjă și Ljubinkovic, cărora le expiră contractele pe 30 iunie, iar conducerea clubului a anunțat că nu le va prelungi angajamentele. Nici fundașul central Constantin Mișelăricu, împrumutat sezonul trecut la Delta Tulcea, nu a fost oprit în lot, cel mai probabil el urmând să revină la formația tulceană.
În condițiile în care Petre Grigoraș a demisionat, pregătirea este condusă de secunzii acestuiai, Marian Dinu și Dan Moței, asistați de preparatorul fizici Gheorghe Avram. Altfel, mijlocașul Alexandru Zaharia, care a fost supus unei operații la menisc în luna martie, încă nu este complet recuperat, estimându-se că se va putea antrena normal abia peste o lună.
Lotul Oțelului Portari: Cristian Brăneț, Branko Grahovac, Tadas Simaitis Fundași: Joao Felipe Antunes, Alexandru Benga, Samoel Cojoc, Sergiu Costin, Sorin Cucu, Silviu Ilie, Robert Moglan, Lucian Murgoci, Dan Popescu, Cristian Sîrghi, Enes Sipovic Mijlocași: Mihai Adăscăliței, Victor Astafei, Liviu Băjenaru, Alexandru Buhuși, Ioan Filip, Gabriel Giurgiu, Auraș Gohoreanu, Cătălin Iorga, Marquinhos, Ciprian Milea, Ionuț Neagu Atacanți: Bogdan Chipirliu, Didi, Ștefan Lupu, Gabriel Paraschiv, Alexandru Tudorie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER