Ștucan despre planeta înghețată a lui Gino, Intel Sky, Interstellar și călătoria înapoi în viitor. UPDATE | Scrisoare de la un suporter care a dat zăpada cu lopata și roaba
Priviți imaginile de la Brașov. Suntem în 2014 și o zăpadă înghețată, de noiembrie, aproape că a paralizat un club de fotbal din Liga 1. Explicații se găsesc, oamenii de fotbal au devenit artiști în a le găsi și a le ambala în așa fel încât uneori ți-e și rușine că îți trece prin cap gândul că mint cu nerușinare.
Duminică la prânz, Constantin Zotta, președintele de la FC Brașov, a spus că a nins cu gheață și că instalația de încălzire nu a făcut față. Te uiți însă din nou la ecran și vezi cum stratul înghețat, nu mai gros de 5-6 centimetri, este spart cu lopețile și cărat în afara gazonului cu roaba și cu prelatele. Instalația de încălzie de la Brașov a fost de fapt un aparat de făcut floricele pe care șefii clubului l-au adus la marginea gazonului, în timp ce Zotta fotografia suporterii asudați. Fanii s-au mobilizat pe internet, s-au spălat pe creier de prejudecata că, la banii lui, finanțatorul Ioan Niculaie are cu ce să plătească niște oameni să deszăpăzească, și au pus mâna pe lopeți. În schimbul serviciului, FC Brașov le-a dat floricele pe care să le mănânce, unsuroase și reci, în tribunele înghețate de frigul pâclos așezat peste oraș.
„Folosit cum trebuie și când trebuie, dacă există, sistemul de încălzire nu transformă terenul în derdeluș”
Narcis Răducanu, președinte executiv Astra
Suporterii au terminat de curățat gheața la 16:10. Meciul anonim FC Brașov – Viitorul a început la și jumătate datorită unor iubitori necunoscuți de fotbal. Nu că ar fi sesizat cineva lipsa duelurilor dintre Ciocâlteu și Vână, dar fără fani, partida s-ar fi jucat în 2015. Cu ajutorul vizionarului președinte Gino Iorgulescu, Liga 1 a devenit un „No Look”, un campionat lipsit de strălucire comentat, în mare, de aceleași personaje care întrețin atmosfera cooperatistă din anii ”90.
În noiembrie 2013, când era numit în fruntea Ligii 1 la presiunile lui Victor Ponta, Iorgulescu a promis „recredibilizarea” campionatului. După un an, în timp ce el se plimbă cu protectorul său în Emiratele Arabe Unite în weekendurile cu meciuri, oamenii de fotbal continuă să mintă de îngheață până și instalațiile de încălzire, iar zăpada e dată în continure cu lopata și roaba. Bun venit pe planeta înghețată a lui Gino unde 20 de ani au trecut într-o clipă.
Marea realizare a șefului LPF – premiată, culmea, de niște băgători de seamă flămânzi – este încredințarea drepturilor TV unei firme necunoscute cu acționari aparent cunoscuți șefului Ligii. Intel Sky Broadcast sună mai degrabă a Interstellar, dar călătoria lui Iorgulescu în viitor nu are în ea nimic high-tech. Puneți-vă în fața ecranului și uitați-vă la Brașov cu Viitorul. Dacă în timp ce priviți, veți vedea o lopată mișcându-se singură e clar. Din a șasea dimensiune, de undeva din viitor, Iorgulescu ne dă semn că instalația de încălzire de la Brașov e o minciună și că fotbalul românesc trebuie să se schimbe. Dacă se mișcă și Zotta și o ia la fugă, să fiți siguri că undeva, într-o gaură neagră aflată la milioane de ani lumină, fostul arbitru este alergat de fostul șef de club Iorgulescu.
De ce mai rămânem atunci lipiți de acest campionat sărac și încă ne mai pasă? De ce suporterii mai vin la stadion să dea zăpada, permițând finanțatorilor să mai pună mâna pe o tranșă din drepturile TV? Gravitația ne ține pe toți.
„Recomand patronilor să rezolve problema terenurilor pentru că din toamnă echipele lor nu mai pot juca dacă nu au sisteme de încălzire. Și să nu facă falsuri cu fire trase și fără instalația cumparată. Pentru că sunt unii care au pus numai firele și nu au cumpărat instalația. Asta e șmecherie, e păcăleală, dar nu spun unde. Au vrut sa păcălească Liga”
Dumitru Dragomiur, fost președinte LPF, în 2013
La finalul zilei, după ce FC Brașov a fost învinsă cu 3-1 de Viitorul, pe adresa de mail a redacției a venit un mesaj de la unul dintre suporterii datorită cărora partida s-a jucat: