Ștucan, despre prima manșă a „finalei” Ligii 1: Titlul, un drog prea puternic

Pe un frig cum a fost pe Național Arena, îți vine să te îmbeți chiar și cu fotbalul pe care l-a oferit acest Steaua – Astra. De la apa chioară, cu o pojghiță de gheață, oferită marți de Corona – Ceahlăul, ciocnirea dintre primele două echipe ale Ligii 1 a părut că are buchet, că-ți merge la suflet și te încălzește, deși tu turnai pe gât un pahar de vin cam dres.

Să le luăm în ordine. Steaua are meritul că a presat încăpățânată, cu frustrarea echipei a cărei victorie de la Piatra Neamț a fost pusă sub semnul îndoielii. Spre deosebire de băieții prietenului lui Reghecampf, Miriuță, jucătorii Astrei nu au părut intrați în vacanță sau, ca să respectăm adevărul, nu toți și-au pus screensaver-ul cu o plajă însorită pe statusul de joc. Aiuritul, indiferentul Junior Morais s-a trezit totuși pe teren, deși relaxarea lui era mai potrivită în Maldive sau Caraibe, și a oferit Stelei cadouri cu generozitate de Moș Crăciun. I-a preluat, mărinimos, mingea lui Adi Popa pentru 1-0, apoi a dormit în ghete la faza de 3-1.

Dacă mai punem la socoteală și marcajul incredibil făcut de nimeni la nimeni la cornerul din care Gardoș a înscris pentru 2-1, avem imaginea sinucigașă a Astrei, o echipă mult prea subțire în acest meci pentru a îndrăzni și a putea să dea jos Steaua de pe tron. „Campionii, campionii”, au scandat suporterii în cor cu jucătorii, la final, însă decibelii de pe arena națională nu mai aveau intensitatea de astă vară. E normal, titlul e deocamdată o dorință. Totuși, chiar dacă e posibil ca acest cântrec să se audă din nou în iunie, marea provocare pentru Steaua este să repare ce a stricat în toamna groaznică din Champions League. Ok, se pot întâmpla multe până în septembrie 2014, dar uitați-vă un pic la golul primit de Steaua. Sunt trei capturi de pe imaginile DigiSport (foto) care surprind preluarea, întoarcerea și sprintul lui Budescu spre poarta lui Tătărușanu. Priviți generozitatea fundașilor Stelei, spațiile uriașe lăsate unui fotbalist renumit mai degrabă pentru execuții decât pentru viteză. Veți spune că nu e mare lucru, că multe echipe comit astfel de greșeli, dar tocmai ăsta este genul de fază care arată amatorism.

În mod normal, după hora teatrală de la mijlocul terenului, Reghecampf trebuie să treacă la tablă și să se asigure că o astfel de eroare de așezare în teren nu se va mai repeta prea curând. Din păcate, parcursul Stelei din Ligă e presărat cu asemenea momente, dar pentru unii titlul în Liga 1 constituie un narcotic prea puternic, o stare de extaz care-i împiedică să-și păstreze luciditatea necesară progresului.

„Tot ce va apărea în presă în următoarele zile și în perioada de vacanță sunt niște minciuni”
Laurențiu Reghecampf, demonstrând aptitudini reale de clarvăzător
 

Publicat: 18 12. 2013, 22:53
Actualizat: 18 12. 2013, 23:16