Ștucan, despre ultimul interviu cu Nicolae Manea: „Iartă-mă, nea Nae, pentru supărarea produsă! Amândoi știm însă că ne-am făcut meseria cum am crezut că e mai bine”

Pare neverosimil. Acum 4 luni, discutam față în față, chiar dacă între noi se căsca un „no man”s land” ideatic plin de sârmă ghimpată – scrisesem că testează la Rapid jucătorii fiului său impresar, iar el argumenta contrariul -, însă chiar și atunci Nae Manea nu se putea abține. Era supărat pe ziarist, dar firea lui îi dădea ghes să facă bășcălie.

„Vezi că ăsta e bandit mare”, l-a avertizat zâmbind pe fiul său mai mic, Costin, aflat și el la discuția ținută în holul fostului hotel Flora, dar era genul de mesaj din care lipsea răutatea. Ne cunoașteam din 1999, însă eu îl știam de o viață, din poveștile tatălui meu rapidist, iar acesta era primul moment real în care profesiile noastre au intrat pe o traiectorie de coliziune.

Acum 15 ani, scrisesem despre palma pe care i-o trăsese lui Mutu după un penalty ratat în meciul România – Portugalia, decisiv pentru calificarea naționalei de tineret la turneul final. Oficial, Manea s-a supărat, însă în sinea lui știa că amândoi am procedat cum trebuie. Lui Mutu, aflat în ultimul sezon înainte de plecarea în Italia, notorietatea i se urca deja, treaptă cu treaptă, spre mansardă. Obținuse lovitura de la 11 metri în ultimul minut, la scorul de 2-3, și un gol ar mai fi oferit naționalei 180 de secunde nesperate de iluzii. Deși Manea i-a strigat să nu execute tot el, atacantul a apucat, egoist, mingea și a expediat-o cu tot cu speranțe mult peste bara transversală.

Insolența lui Mutu a declanșat un resort neștiut în interiorul unui personaj care nu a avut niciodată reputația de dur. Peste ani, am revăzut declicul în momentul în care Manea a apucat o targă și a azvârlit-o în teren, spre arbitru, la un Gloria – Pandurii 1-3. Ulterior, UEFA a sesizat FRF în privința unor oscilații bizare în volumul pariurilor la acea partidă, iar Manea a explicat: „Dacă am dubii în privința cuiva la acest meci, acela este cu siguranță arbitrul!”.

Manea avea abilitatea de a dizolva tensiunea și dubiile într-o glumă. Țin minte că-l urmăream odată pe holurile federației pentru a afla cauzele jocului prost al  naționalei Under 21 pe care o antrena. „Băi, Costi, îți plac ghetele mele? Sunt . Brusc, din două propoziții scurte reușea să impună discuției propriii termeni. Dacă te mențineai bățos, riscai să pici de ridicol. Dacă-i intrai în joc, erai devorat de umorul său.

– Nea Nae, sunt cam butucănoși!
– Ce să știi tu, mă, despre modă!?

La începutul lui august, când ne-am văzut ultima oară, Manea voia o dezmințire la un articol apărut în ProSport, însă explicațiile sale și ale fiului său s-au transformat în povești fascinante despre lumea întunecată a impresarilor. Cu acordul lor, discuția a fost înregistrată pe un reportofon și redată cuvânt cu cuvânt în ProSport. La final, le-am făcut lui și lui Costin o fotografie. Era cald, se grăbeau, însă tatăl și-a cuprins băiatul ferm pe după spate. Continua să zâmbească. A doua zi, lui Nicolae Manea nu i-au căzut bine paragrafele în care erau detaliate relațiile lui Florin cu agenți de jucători controversați. S-a supărat și de atunci nu am mai discutat.

Mereu am lucrat gratis. La Rapid, au fost președinți care au avut 10.000, au avut prime de obiectiv de 100.000. Eu n-am participat la asemenea chestii. Totdeauna am fost când e greu
Nicolae Manea, august 2014

La scurt timp, am aflat că i s-a descoperit un cancer în fază terminală. Atunci când cineva apropiat trece printr-o dramă asemănătoare, iar rănile despărțirii sunt încă proaspete, o astfel de veste te poate dărâma. I-am trimis un mesaj de încurajare prin intermediul fiului său. Informația groaznică publicată de media s-a strecurat însă ca un șarpe al îndoielii și a început să muște din temelia a ceea ce până cu scurt timp în urmă ți se părea că este normal în meseria de jurnalist. Interviul fusese derulat corect, profesionist. Am și acum, înregistrată pe reportofonul zgâriat din rucsac, vocea sâsâită a lui Nae Manea explicând cum a reușit să obțină viza medicală pentru Kanon, fotbalistul care nu trecea controalele din cauza unor probleme cardiace.

„L-am dus la Bistrița la un doctor particular. Mi-a zis. „Domnul Manea, du-l acasă că ăsta moare!”. Am zis „Lasă, bă, că-l duc la București!”. La Fundeni, la o doctoră la care m-a trimis Jean, că-i pusese lui stent la inimă, am primit același verdict. M-am dus la Spitalul Militar. Ă‚la mi-a zis la fel. Bă, p…. mă-sii, îl duc la forul care dă viza, la Centrul de Medicină Sportivă. M-am dus acolo și am luat viză”

INTERVIUL INTEGRAL CU NICOLAE ȘI COSTIN MANEA POATE FI CITIT AICI

Aș mai fi scris despre Nicolae Manea și copiii săi impresari, riscând să-i provoc o supărare în plus, dacă știam că mai are de trăit câteva luni? Cum ar fi decurs interviul dacă știam că în trupul bărbatului vesel, cu zâmbet larg și aparent sănătos, din fața mea și-a făcut culcuș suferința?

Sunt momente în viață când răspunsurile logice și căutarea lor devin inutile. Rândurile acestea nu sunt despre sfinți, ci despre oameni în carne și oase și păienjenișul invizibil și deseori inexplicabil de interacțiuni care îi leagă în timpul vieții. La finalul ei, există mereu un moment în care construcția nevăzută apare, asemenea hologramei piramidei din masivul Ceahlău, într-o lumină ireală.

Iartă-mă, nea Nae, pentru supărarea produsă! Sunt convins însă că înțelegi că amândoi ne-am făcut meseria cum am crezut noi că e mai bine.

Odihnește-te în pace!