„Studenți” de nota 10! Sportul – Gloria Bistrița 4-2!

Sportul Studențesc a obținut aseară prima victorie din
campionat, după un meci nebun cu Gloria Bistrița. S-a încheiat 4-2,
chiar dacă la pauză oaspeții au condus cu 2-1.

Căldură mare ieri în Regie și o liniște neobișnuită pentru locul
în care în timpul anului studenții își fac veacul. Ceilalți
„studenți”, ai lui Tibor Selymes, au avut fixat la ora 18:00 cel
de-al treilea examen din sesiunea Ligii I. La primele două apariții
au demonstrat că nu au uitat de „nebunia” de altădată a
alb-negrilor, dar nu au luat notă de trecere. După două examene
picate, Sportul anunța la pauză un al treilea eșec consecutiv.
Golurile lui Predescu și Moraes, între care s-a strecurat reușita
lui Curelea, anunțau un nou insucces pentru „studenți”.

Goluri pe
bandă rulantă

Dar cum pauza le priește dintotdeauna mai bine studenților,
alb-negrii nu puteau face exepție. Șef de promoție după evoluțiile
din Liga Campionilor, Tibi Bălan și-a demonstrat măiestria și
pentru echipa care l-a crescut, egalând la doi. Mai rămânea un
singur gol până la primul succes din Liga I , dar au venit două.
Curelea a izbutit „dubla”, iar Varga a desăvârșit primul succes al
Sportului în această ediție de campionat. Trupa lui Selymes a urcat
pe 10 în clasament.

Am început bine, dar în partea secundă nu ne-am concentrat
suficient. Am luat trei goluri pe greșeli copilărești

Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița

Nu ne simțim bine dacă nu suntem conduși. Trebuie să primim
două-trei goluri ca să intrăm în joc

Tibor Selymes (foto), antrenor Sportul

Mă bucur că am câștigat. Sper să plec repede de la Sportul.
Vreau să scap odată de domnul Șiman!

Dacian Varga, mijlocaș Sportul


CLICK AICI să vezi fazele mai
importante

Publicat: 09 08. 2010, 19:47
Actualizat: 10 08. 2010, 14:58