Studenții de la ‘U’ și-au pierdut răbdarea: „Dacă știam că arena nu va fi a noastră…”** Vineri se decide soarta amicalului cu rușii de la Kuban

Directorul executiv al clubului Universitatea Cluj, Cosmin Irimieș, a declarat, într-o conferință de presă, că actul de închiriere al stadionului Cluj Arena va fi supus, vineri, votului în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean

Irimieș a făcut apel, joi, la consilierii județeni să „respecte simbolul și ideeea de «U»”. El a adăugat că în funcție de votul plenului se va stabili dacă Universitatea va juca primul meci oficial pe noul stadion în etapa a X-a, cu FC Brașov, dar și soarta amicalului de inaugurare cu Kuban Krasnodar, programat la 11 octombrie.

„Normal și firesc e ca ceea ce s-a promis în 2008, când s-au aprins mii de lumânări pe fostul stadion, să se respecte. Atunci s-a spus că se va construi un stadion nou, pentru «U» Cluj. Dacă știam că arena nu va fi a noastră, probabil că aveam altă abordare a subiectului. Vreau să fac apel către consilierii județeni, cu convingerea că mâine (n.r. – vineri) vor îndeplini cvorumul necesar, să trateze cu respect ideea de «U». Vreau să le mulțumesc anticipat pentru faptul că au construit acest stadion, este meritul lor. Vom ști dacă jucăm cu FC Brașov în etapa a X-a doar dacă se validează mâine contractul. Cei de la Kuban Krasondar m-au contactat nedumeriți de ce nu am început campania de promovare a meciului direct. Sperăm să o începem de luni, dacă vom semna contractul. Altfel nu știu ce se va întâmpla. Chiria de 7.500 euro pe meci nu a fost un impediment în negocieri, alte clauze ne-au blocat”, a mai declarat Cosmin Irimieș.

În schimb, antrenorul echipei, Ionuț Badea, s-a declarat convins că „U” și Consiliul Județean vor ajunge la un acord, iar echipa va juca pe Cluj Arena în etapa a X-a. „Eu cred că nu vor exista probleme și se va găsi înțelepciunea necesară în așa fel încât «U» să se întoarcă, în sfârșit, acasă”, a spus Badea.

Stadionul are termen de finalizare data de 1 octombrie.
Mediafax

Publicat: 22 09. 2011, 17:04
Actualizat: 22 09. 2011, 17:09