Succesul cu Dinamo le-a dat moral Pandurilor: „Vom debuta cu victorie în Europa League”

Pandurii Târgu Jiu a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Dinamo, în primul meci al etapei a VII-a a Ligii I, în care dinamoviștii au jucat în inferioritate numerică din minutul 62.

Pentru Pandurii au marcat Momcilovic ’76 și Eric ’86, iar pentru Dinamo a înscris Matei ’37.

Marin Condescu spune că victoria echipei sale a fost meritată, iar arbitrul nu a influențat deloc scorul final. Președintele Pandurilor e sigur că gorjenii vor debuta cu o victorie în grupele Europa League.

„A fost o victorie meritată, dar grea. Nu am început prea bine, dar schimbările de la pauză ale lui Pustai au făcut diferența. Kovacs a condus foarte bine partida, nu a fost intimidat de nimeni.

Această victorie ne ajută ca moral pentru meciul de joi din Europa League. Sper ca Pustai a văzut ce nu a mers aseară în jocul echipei. Vom debuta cu victorie în cupele europene la Cluj.” a spus Marin Condescu la Sport.ro

Publicat: 14 09. 2013, 17:38
Actualizat: 14 09. 2013, 17:39