Astăzi vor lua sfârșit așteptările rapidiștilor în ceea ce privește instalarea noului președinte și a noului antrenor din Giulești. La ora 12:00, Dinu Gheorghe și Marius Șumudică vor fi prezentați oficial la Crowne Plaza de către George Copos, dar, cu puțin ajutor din partea Hondurasului, lucrurile ar fi putut sta altfel la Rapid.
Practic, noul șef din Giulești a amânat atât de mult venirea sa în Grant și numirea noului antrenor pentru că mai avea câteva lucruri de rezolvat la Brașov, dar mai ales pentru că dorea un anume tehnician cu care să lucreze la Rapid. Acesta este nimeni altul decât selecționerul Răzvan Lucescu, care a fost timp de două săptămâni inamicul public numărul 1 și care era tentat să renunțe la funcție dacă pierdea și amicalul cu Honduras. Din fericire pentru Lucescu, și din nefericire pentru Dinu Gheorghe și Rapid, România a câștigat cu 3-0 acel joc, Răzvan va începe preliminariile pe banca naționalei, iar „Vamă” a fost nevoit să bată palma cu Șumudică. Cel puțin până în iarnă, asta este formula cu care Rapidul va ataca titlul!
Poate din iarnă Dacă totuși România nu iese bine din primele trei meciuri ale preliminariilor pentru Euro 2012, când jucăm cu Albania, Belarus și Franța, FRF va rupe contractul cu actualul selecționer, iar Lucescu junior este așteptat în Grant cu brațele deschise de George Copos și Dinu Gheorghe, oameni cu care a mai lucrat la Rapid în trecut. În acest caz, Marius Șumudică ar fi păstrat la echipă ca secund sau pe un alt post în conducerea clubului, având în vedere că este un rapidist declarat.
„Îi numiți azi sau facem haos!” Suporterii Rapidului s-au săturat de incertitudinea din club și l-au somat ieri pe George Copos să numească imediat președintele și antrenorul echipei, pentru că altfel vor avea mari probleme. De asemenea, fanii l-au amenințat pe patron chiar cu proteste în stradă. „Se tot vorbește de Dinu Gheorghe și Șumudică, dar nimeni nu confirmă oficial. Nu este posibil așa ceva la un club de talia Rapidului. Am ajuns ultimii oameni. Dacă până mâine (n.r.-azi) nu se ia o decizie în privința președintelui și a antrenorului, vom ieși în stradă. Și încă ceva: să nu se atingă nimeni de Nicolae Manea, el trebuie să rămână la club indiferent de cine vine președinte sau antrenor”, a afirmat Vali Bulgaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER