„Șumi”,** din vară la Rapid?

Rapid a câștigat trei puncte la Alba Iulia, dar jocul
giuleștenilor nu merge ca în tur, când formația pregătită de
Nicolae Manea făcea spectacol cu echipele mici.
De la începutul returului, giuleștenii au câștigat două partide, cu
FC Timișoara și Unirea Alba Iulia, au remizat cu Unirea Urziceni și
au pierdut la Iași. În total, șapte puncte. Totuși, evoluția
echipei nu-i mulțumește pe oficiali, care se gândesc la mutări pe
banca tehnică. Astfel, dinspre tabăra Rapidului a răzbătut ieri un
zvon de primenire. Indiferent de locul pe care îl va ocupa echipa
la finalul campionatului, Copos se gândește deja la un înlocuitor
pentru Manea.

Varianta ce pare, cel puțin în acest moment, cea mai agreată
este Marius Șumudică (foto). Fostul jucător giuleștean are un
început de retur foarte bun la Bistrița, unde a reușit să adune 10
puncte în patru etape, și l-a impresionat pe George Copos. „Îmi
place ce face Șumudică la Bistrița. Echipa joacă bine, a câștigat
puncte mari și, deși nu credeam, este o soluție de luat în seamă
din vară”, le-a mărturisit Copos unor apropiați. Patronul le-ar
face astfel pe plac suporterilor, care l-au dorit pe Șumudică încă
din sezonul trecut.

10 puncte a obținut
Gloria Bistrița în primele patru etape din retur

Publicat: 16 03. 2010, 08:55
Actualizat: 16 03. 2010, 09:06