Marius Șumudică (foto) este încântat de lotul pe care îl are la dispoziție pentru partea a doua a campionatului. Tehnicianul Rapidului nu a fost impresionat de rezultatele Stelei și ale CFR-ului din amicale. Sunteți mulțumit de jucătorii alături de care plecați în cantonament? În mare parte, da, sunt mulțumit. Totuși, va mai veni un fundaș central în aceste zile, iar Răduță a plecat pentru că trebuia să joace.
Steaua și CFR au început bine amicalele… Când joci cu adversari puternici, jucătorii mei nu pot decât să crească în valoare, atât ei, cât și eu, ca antrenor. Să joc cu „Hohănhaim” III (n.r. – referire la victoria Stelei cu Hoffenheim) sau cum se numește echipa aia din liga a patra, să-i bat cu 13-1 (n.r. – aluzie la victoria CFR-ului cu echipa din liga a cincea olandeză) nu mă avantajează cu nimic.
Vă mai doriți și alți jucători? Găman și Bărboianu sunt doi jucători interesanți, dar costă bani și e greu la Rapid să cheltuim în acest moment. Încercăm să aducem jucători sub formă de împrumut sau gratis.
Domnul Copos a spus că nu mai dă bani la echipă. Nu e treaba mea. Eu sunt antrenorul echipei. Oricum, trebuie să realizăm performanță și să producem bani. Avem nevoie de bani, iar banii nu vin decât în urma rezultatelor.
Vine Rui Duarte! Surpriză sau nu, Rui Duarte este în continuare de negăsit. Fundașul portughez a întârziat deja 13 zile la antrenamente, dar vacanța prelungită este pe cale să ia sfârșit. Duarte a anunțat deja prin intermediul unor cunoscuți că în cel mai scurt timp se va prezenta în cantonamentul giuleștenilor din Alicante. Există posibilitatea ca fotbalistul să se alăture lotului alb-vișiniilor chiar astăzi, înaintea amicalului cu Dnepr.
Lotul deplasat de Rapid în Spania: Portari: Mircea Bornescu, Dani Coman, Cătălin Straton; Fundași: Marius Constantin, Marcos Antonio, Glauber Berti, Ezequias, Candido da Costa, Vladimir Bozovic; Mijlocași: Ovidiu Herea, Juliano Spadacio, Costin Lazăr, Mihai Roman, Sorin Frunză, Cesinha, Olberdam, Nicolae Grigore, Ștefan Grigorie, Daniel Pancu; Atacanți: Cassio, Sabrin Sburlea
Copos: „Mai bine ridicam două hoteluri!” Patronul Rapidului a declarat în dese rânduri în acest sezon că nu se va mai implica la echipă. Zilele trecute, George Copos a anunțat faptul că nu mai are bani să investească la Rapid și nici măcar dispoziția necesară: „Nu pot să sleiesc companiile ANA, care fac eforturi mari pentru a-și menține și plăti cei peste 2.000 de angajați, pentru a pompa la nesfârșit în Rapid. Am cheltuit pentru Rapid o avere. Cu banii respectivi puteam să fac două hoteluri de lux”, a scris omul de afaceri pe blogul său. Azi, ora 17:00, primul test: Dnepr Alb-vișiniii vor avea parte de primul meci de pregătire încă de astăzi, adversarul formației antrenate de Marius Șumudică fiind Dnepr Dnepropetrovsk. Meciul cu formația din prima ligă ucraineană nu face parte din turneul Copa del Sol, acolo unde Rapid va întâlni în primul tur, pe 27 ianuarie, formația norvegiană Rosenborg. Partida se va disputa la 17:00, ora României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER