„Șumi, nici nu aveai curaj să deschizi gura să vorbești. Nu ai niciun drept!” Numele mare care intervine în conflictul Șumudică – Rednic: „Când îl vedea, vorbea doar cu ‘nenea Rednic'”
Dănuț Lupu (51 de ani), fost coleg cu Mircea Rednic și Marius Șumudică în echipa Rapidului de la finalul anilor 1990, a simțit nevoia să intervină în dialogul de la distanță dintre cei doi.
Fostul mijlocaș consideră că Șumi nu are niciun drept să sară la gâtul „Puriului” și îi amintește tehnicianului de la Al Shabab cum stăteau lucrurile pe vremea când toți trei împărțeau vestiarul echipei din Giulești: „Nu mă leagă o prietenie mai strânsă de Mircea decât de Șumudică, dar îi aduc aminte lui Șumudică faptul că erau vremuri când nici nu avea curaj să deschidă gura să vorbească.
Vorbea cu «nenea Rednic» atunci când vorbea cu Mircea. Șumudică n-are niciun drept să vorbească despre Rednic în condițiile în care vorbea cu «nenea Rednic» când îl vedea”, a declarat Dănuț Lupu, vineri dimineață, la Pro X, după ce Șumudică l-a atacat pe Mircea Rednic.
„Show Sumi. El se plângea la 5 milioane, eu am avut zero euro. Toți jucătorii au venit gratis, nu i-am transferat eu, noi nu am avut buget la echipă. Chiar era amuzant când vedeam 15 milioane pentru Tănase și noi săracii nu am transferat jucători, toți au venit liberi. I s-a făcut rău, dar și-a revenit repede că după 10 minute era la telefon. Și făcea el o analiză, câte zeci de milioane se cheltuiesc. Problema în Arabia e dacă te prinde iarna. Acolo după fiecare meci, poate de aia i s-a făcut rău, că știa că dacă nu câștigă. Dar n-a spus că echipa adversă a jucat în 10 oameni”, e declarația lui Rednic care l-a supărat pe Șumudică.