Șumi nu ar refuza o mutare care părea imposibilă: „Cu suporterii pe care-i au, cred că aș putea realiza lucruri frumoase în România”. Pe cine vede cu mâna pe trofeul Ligii 1 și problema cu care se confruntă la Kayseri
Dacă o colaborare cu Gigi Becali rămâne doar o utopie, Marius Șumudică (47 de ani) nu ar spune „nu” unei aventuri la Dinamo. Din Turcia, Șumi anunță că ar putea face lucruri frumoase în Ștefan cel Mare, ajutat de supoteri, că CFR-ul are prima șansă la titlu, dar și că-i este greu să stopeze entuziasmul creat în jurul performanțelor bune obținute cu Kayserispor.
După plecarea lui Contra, Șumudică s-a aflat pe lista lui Dinamo și a transmis încă de pe atunci că, spre deosebire de varianta FCSB, rivalitatea Dinamo – Rapid nu l-ar împiedica să vină pe banca tehnică a echipei din Ștefan cel Mare. Acum, întrebat dacă ar accepta o eventuală propunere a lui Ionuț Negoiță, fostul atacant a transmis că posibilitatea e exlusă în acest moment, dar că venirea la Dinamo nu e o variantă pe care să o exludă din start: „Acum nu se pune problema, pentru că e Florin Bratu acolo. Așa, nu m-ar opri nimic să lucrez în România. Cu suporterii pe care-i are Dinamo, cred că aș putea realiza lucruri frumoase”, a declarat Șumi, la Pro X.
Crede în CFR și se luptă cu pretențiile
La jumătatea primului sezon ca antrenor în Turcia, Șumudică a transformat-o pe Kayserispor dintr-o echipă care se bătea pentru evitarea retrogradării în una dintre cele mai bune cinci echipe ale campionatului. Iar rezultatele bune pe care le-a obținut i-au făcut pe fani și conducători să-și dorească și mai mult, motiv pentru care Șumi trebuie să găsească modalitatea potrivită pentru a estompa un entuziasm ajuns la cote nebănuite înainte de startul acestei stagiuni: „Încerc să le explic că e foarte greu să treci de la grădiniță direct la facultate”, a transmis fostul tehnician al Astrei, înainte să anunțe că, din punctul lui de vedere, Dan Petrescu e favorit să pună mâna pe titlul de campion al României: „Cred că CFR-ul are prima șansă”, a încheiat Șumi.