Șumi răsuflă ușurat! „Am vorbit cu doi medici!” Alibec ar putea reveni mult mai rapid pe teren

Șumi răsuflă ușurat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul campioanei României a vorbit despre accidentarea care îl va ține sub o lună în afara terenului pe Denis Alibec (25 de ani), cu mult mai puțin decât se preconiza.

  • Astra debutează în preliminariile Champions League pe 26 sau 27 iulie, iar Șumudică speră că Alibec va putea juca

Marius Șumudică este încrezător că atacantul va reveni în scurt timp la antrenamentele campioanei României, după ce a discutat la telefon cu doi specialiști: „Îmi era frică de o ruptură a ligamentelor încrucișate. Asta l-ar fi ținut mai mult timp în afara terenului” , a declarat Șumudică din cantonamentul din Slovenia pentru Digi Sport.

Am vorbit cu doi medici de la București și mi-au zis că în două săptămâni jumătate, maximum trei își va scoate orteza care îi ține piciorul imobilizat și va reveni la antrenamente. Sunt sigur că-l voi avea la primul meci din preliminariile Champions League”, spune Șumudică.

Denis Alibec a ieșit accidentat, în minutul 54 al ultimului meci din grupe împotriva Albaniei, iar la prima vedere atacantul a fost suspect de ruptură de ligamente încrucișate, ceea ce l-ar fi ținut departe de gazon între trei și patru luni.

În vârstă de 25 de ani,  Alibec a fost cel mai bun jucător al Astrei în sezonul recent încheiat, în care giurgiuvenii au cucerit primul titlu de campioni ai Ligii 1. Alibec a marcat 16 goluri și a dat 13 pase decisive în cele 28 de meciuri jucate în campionat.

ASTRA ÎN CHAMPIONS LEAGUE

  • Turul III al Ligii Campionilor, traseul campioanelor
  • Coeficient: 11.076
  • Tragerea la sorți: 15 iulie
  • Turul: 26-27 iulie
  • Returul: 2-3 august
  • Nu va fi cap de serie
  • Cei mai grei posibili adversari: Olimpiakos, Celtic, Salzburg, Dinamo Zagreb
  • Dacă nu va trece de turul III, va merge automat în play-off-ul Europa League
  • Dacă este eliminată din play-off-ul Ligii Campionilor, merge automat în grupele Europa League

Articol scris de Dan Mirea

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×