Marius Șumudică nu mai vrea să comenteze nimic despre Rapid până când nu va fi contactat oficial de cineva de la club. Fostul jucător al Rapidului spune că la ora actuală nu este decât un susținător al echipei de sub Podul Grant și nu poate să răspundă întrebărilor ca o persoană din interiorul clubului.
"Nu mă interesează problemele de la Rapid și nu mai vreau să vorbesc despre Rapid. În ultima perioadă am tot fost întrebat despre echipa din Giulești, dar eu nu pot să răspund decât ca un susținător. Nu am fost contactat de nimeni de la Rapid așa că eu rămân o persoană din afară clubului. Deocamdată sunt antrenor la Progresul.", a spus Marius Șumudică, la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER