Șumudică a făcut show după succesul cu ASA: „Mama a făcut contract cu CAP-ul, a lucrat bine după ce i-am dat Anticârcel. Acum am primit altceva și-i dau să și ei să se urce direct pe semănătoare!” Gică Hagi, atacat dur: „N-a realizat nimic ca antrenor”

Marius Șumudică a făcut spectacol după victoria cu 4-1 în fața lui ASA Târgu Mureș. Antrenorul Astrei a glumit din nou cu susținătoarele de efort pe care le dă jucătorilor, dar l-a atacat și pe Gică Hagi.

La 45 de ani, Marius Șumudică este aproape de primul titlu de campion din cariera sa de antrenor. Antrenorul Astrei susține că echipa sa a meritat acest campionat, deoarece l-a dominat de la un cap la altul. Șumudică a vrut însă să-i dea și o replică lui Gică Hagi:

„Am venit, am împușcat și am plecat. Am întâlnit o echipă bună, însă cred că debusolată din cauza problemelor pe care le are. Suntem echipa cu cele multe victorii. Acest club merită mult mai mult respect. Nu pot să-l uit pe acest mare fcsb-ist, Helmuth Duckadam, care a spus că Steaua a pierdut campionatul. Nu, domnilor, Astra a câștigat campionatul, pentru că a fost tot timpul pe primul loc.

Nu știu, l-am supărat și pe domnul Hagi. Eu nu înțeleg întotdeauna ce spune domnul Hagi. Eu îl respect pentru ce a făcut ca jucător, dar ca antrenor nu a realizat nimic. Nu vreau să-l atac pe domnul Hagi, dar nu pot să mă abțin. Ați văzut și voi, domnul Hagi începea meciul cu un sacou și îl termina în tricou. Nu știu dacă avea maiou pe el.

Săptămâna trecută mama a făcut un contract cu CAP-ul de acolo, pentru că a lucrat foarte bine. În curând o să dăm la tot satul, pentru că n-au fost probleme. Noi nu avem probleme cu pungulițele. Am mai primit acum ceva, o să i-l dau și pe ăsta mamei mele ca să lase sapa și să se urce pe semănătoare.

Nici nu știu să mă bucur de câștigarea titlului, este primul titlu din cariera mea. Suntem echipa de pe primul loc cu cele mai multe goluri marcate, am condus acest campionat, ce să mai facem ca să fim recunoscuți?”, a declarat Marius Șumudică la DigiSport.


 

Publicat: 25 04. 2016, 22:58
Actualizat: 25 04. 2016, 23:21