Șumudică a răbufnit după eșecul de la Tg. Mureș: „E viciere de rezultat. Nu se poate așa ceva”

După eșecul suferit în prelungiri la Târgu Mureș, Marius Șumudică a fost extrem de nervos la finalul partidei și a lansat acuzații grave împotriva arbitrajului, care în opinia sa a fost decisiv în stabilirea rezultatului final.

„E greu să mă mintă cineva în fotbal. Goga trebuia eliminat pentru al doilea galben în minutul 11. Al doilea galben henț clar intenționat. Mureșan trebuia eliminat de mult. Jucătorul meu a făcut două faulturi toată repriza. Plus, eliminarea a fost în al șaptelea minut de prelungiri și a arătat șase minute. E viciere de rezultat. O să mă cheme iar la Comisiei, să spună că de ce am vorbit? Nu se poate!”, a spus Șumudică la Dolce Sport.

ASA Târgu Mureș a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a patra a Ligii I, în care de la ambele grupări a fost eliminat câte un jucător și gazdele au marcat cele două goluri într-un interval de un minut. Golurile au fost marcate de Bruno Martins ’90 și Amauri ’90+1.

Concordia Chiajna a rămas în inferioritate numerică în minutul 45+7, când Brlecic a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. În minutul 74, Mureșan de la ASA Târgu Mureș a primit al doilea cartonaș galben și a fost de asemenea eliminat.

Publicat: 18 08. 2014, 11:23
Actualizat: 18 08. 2014, 11:24