Astra făcut doar egal cu Dinamo, deși a jucat în superioritate numerică din minutul 41, când a fost eliminat Steliano Filip. Marius Șumudică a intrat în conflict și cu fanii dinamoviști, dar spune că a trecut repede peste incident.
Astra – Dinamo a fost duelul pentru locul 1, în ultima etapă din sezonul regulat. Giurgiuvenii au reușit să scoată un egal și au păstrat distanța față de Dinamo. Însă Astra a avut superiortate numerică, pe care însă nu a fructificat-o. Șumudică spune însă că a jucat împotriva celei mai bune echipe din Liga 1:
„Am întâlnit cea mai bună după părerea mea. Chiar și în 10 oameni ne-au pus probleme. Mi-a fost frică de meciul acesta, știam că vom avea probleme. Le-am și spus jucătorilor la pauză să nu riscăm. Puteam să câștigăm, puteam să și pierdem, am dominat a doua repriză. S-a simțit lipsa lui Alibec, Takayuki, Silviu Lung. Alibec a avut o contractură. N-am vrut să risc, dar pentru primul meci din play-off va fi apt 100%”, a comentat Marius Șumudică la DigiSport.
Antrenorul Astrei a comentat și incidentul cu suporterii lui Dinamo. Șumudică a caracterizat evenimentul în stitul său și spune că nu și-a dorit să oprească meciul: „Suporterii lui Dinamo mă plac doar dacă scandez împotriva Stelei, după aceea m-au înjurat. Au aruncat în mine cu brichete, chiar și cu o unghieră. Măcar nu au aruncat cu un ghiul, mă alegeam și eu cu ceva. Nu-mi doream să opresc partida, doar am vrut să atrag atenția pentru că nu mai puteam să dau indicații de pe bancă. Un arbitraj bun, nu au fost greșeli. Chiar și cartonașul roșu a fost corect. Felicit toată brigada de arbitrii. Dinamo este o echipă iubită. Nu este normal ca acasă la noi să jucăm cu atăția suporteri adversi. Vă dați seama ce va fi în play-off. Nu mi se normal ca tribuna din spatele băncii de rezerve, este o greșeală. Unii suporteri aveau ochii tulburi”.
În încheiere, Șumudică a ținut să sublinieze încă o dată faptul că jucătorii săi au reușit un sezon excelent: „Am realizat un record la Astra. Avem 11 meciuri fără înfrângere, nu cred că s-a mai întâmplat așa ceva la acest club. Dacă astăzi se încheia campionatul, eram campioni, dar ne aliniem la start cu ceilalți, dăm șanse și celorlalți din spate, dar asta e . Pentru mine, campioana morală este Astra Giurgiu. Suntem calificați în cupele europene, sunt bucuros să-mi îndeplinesc obiectivul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER