Șumudică, al doilea asalt la Djokovic! CFR Cluj rămâne pe poziții: „Nu pleacă” + Care e singura condiție a clujenilor pentru a-l ceda pe mijlocaș | EXCLUSIV
Damjan Djokovic pare tot mai interesat de plecarea de la CFR. Au fost mai multe episoade care demonstrează acest lucru. Mai întâi, după ultimul titlu, mijlocașul s-a pus rău cu șefii clubului când și-a anunțat public nemulțumirea legată de întârzierile salariale, chiar în zilele de după câștigarea campionatului.
Mai apoi, în iarna anului trecut acesta a fost contactat de Marius Șumudică, cel care i-a spus că îl vrea la Gaziantep, dar i-a cerut să își rezolve plecarea de la CFR, pentru că clubul turc nu era dispus să plătească suma de transfer cerută de clujeni.
A fost momentul când oficialii clujenilor s-au supărat și pe Șumudică și pe Djokovic, pentru că cei doi au negociat înainte de o ofertă oficială.
Conducătorii din Gruia nu au vrut să audă de cedarea lui Djokovic pentru 150.000 de euro, cât oferea Gaziante, iar croatul a rămas la CFR. Evoluțiile sale au scăzut însă semnificativ în acest sezon, iar o despărțire părea evidentă.
Djokovic vrea lângă Șumi, CFR îl vrea vândut pe mulți bani
Se pare că Djokovic nu a fost niciodată interesat să plece la Kayserispor, așa cum s-a vehiculat. Croatul a rămas în relații bune cu Marius Șumudică și dorința sa este să plece la Gaziantep sau la orice altă echipă ajunge antrenorul, Șumi promițându-i că îl va lua cu el. Doar că clubul românului din Turcia nu este dispus să plătească o sumă mare de transfer, iar asta contravine intereselor CFR-ului.
Clujenii nici nu se gândesc să renunțe la Djokovic fără o sumă care să se apropie de 1 milion de euro. Se pare că sunt oferte din Țările Arabe pentru jucător la acest nivel, doar că Djokovic nu dorește să meargă acolo. Astfel, jucătorul și clubul trebuie să găsească o soluție de compromis, dacă mijlocașul vrea să plece în această iarnă. „Nu pleacă nicăieri, fără o ofertă bună pentru club”, i s-a transmis lui Djokovic, prin intermediul ProSport, de către unul dintre oficialii CFR-ului.