Conducerea tehnică și administrativă a Rapidului a realizat că două săbii nu mai pot sta în aceeași teacă. Giuleștenii și-au dat seama că menținerea în continuare a lui Coman și a lui Bornescu nu le garantează decât un mare scandal la echipă. Obiectivul numărul 1 este rezolvarea problemei până pe 10 ianuarie, când va avea loc reunirea lotului.
La această dată, antrenorul Rapidului susține că se va ști foarte clar cine va apăra poarta Rapidului în retur și spune că singura posibilitate să se continue în această formulă este ca Bornescu și Coman să cedeze și să accepte concurența. Cum acest lucru este imposibil de realizat, Marius Șumudică spune că probabil se va renunța la unul dintre ei, sau, dacă se țin tare, chiar la amândoi. „E clar că se va ajunge la plecarea unuia dintre ei, dar va fi foarte greu de ales care. Vă garantez eu că până luni problema va fi rezolvată. Cine nu acceptă concurența va pleca. Dacă ambii refuză, vor pleca amândoi și căutăm portar. Asta e, nu se termină portarii cu ei. Gata, nu mai pot continua astfel!”, a explodat Șumudică.
Deja s-a discutat cu Coman Decizia va fi luată în cadrul unei ședințe, care va avea loc în această săptămână și la care vor participa președintele Dinu Gheorghe, antrenorul Marius Șumudică, Dani Coman și Mircea Bornescu. Interesant este că, până atunci, conducerea va discuta cu fiecare dintre cei doi, pentru a le cunoaște din start pozițiile. „Vamă” s-a întâlnit ieri, în particular, cu „Robocop”, la o cafenea de pe Dorobanți, și urmează să procedeze la fel și cu „Pepe”. „Până la plecarea în pregătirea de iarnă o să se știe pe cine contez și pe cine nu. Nimeni nu poate să-mi impună un jucător anume, pentru că eu răspund de rezultate. Dacă se vor băga peste mine, atunci să-mi modifice și obiectivul”, a afirmat tehnicianul.
Lazăr și Bozovic semnează sau rămân acasă Marius Șumudică a declarat ieri că nu va face compromisuri în această iarnă, trimițând câteva săgeți către Costin Lazăr și Vladimir Bozovic. Antrenorul îi amenință practic pe aceștia că, dacă nu-și vor prelungi contractele cu Rapid până pe 10 ianuarie, nu vor merge cu echipa în cantonamentele de iarnă. „Nu pot să plec la drum cu jucători care se gândesc în altă parte și care au alte planuri. Dacă până la reunirea lotului nu semnează noile angajamente propuse de conducere, nu-i voi lua în pregătiri. Așa cred că e normal. La Rapid trebuie să se înțeleagă odată că jucătorii care nu vor să formeze un singur grup în jurul meu și al lui Dinu Gheorghe nu au ce căuta în lot!”, a afirmat tehnicianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER