Marius Șumudică a declarat încă o dată că nu mai există nicio șansă pentru el de a mai continua la Astra. Tehnicianul, în vârstă de 45 de ani, a precizat că nu va mai rămâne la gruparea giurgiuveană chiar dacă va reuși să obțină din nou titlul în Liga 1 cu această echipă.
Contractul antrenorului cu Astra expiră la finalul sezonului, iar Șumudică a lăsat de înțeles că nu ar spune ‘Nu’ unei eventuale colaborări cu Gigi Becali. Condițiile pentru ca acest scenariu să prindă contur sunt ca echipa lui Gigi Becali să-și schimbe numele și să nu se mai numească Steaua, iar suporterii steliști să nu vină la meciuri.
„Sub nicio formă nu rămân la Astra. Dacă voi lua iar titlul cu Astra înseamnă că am încheiat un ciclu. E destul de greu să mai continuăm. Din punctul meu de vedere sunt 0% șanse.
Atât timp cât nu sunt suporterii Stelei în tribună și e un patron care bagă bani, nu am nicio problemă. Dacă Gigi Becali va lua altă echipă sau se va numi altfel, nu am nicio problemă. Răfuiala mea a fost cu suporterii Stelei”, a declarat Marius Șumudică la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER