Șumudică, după egalul cu Poli**: „Vreau 6 puncte cu Alba și Astra”
Șumudica a debutat pe banca Gloriei Bistrița cu un egal nesperat
în fața candidatei la tilu, Timișoara. Fostul rapidist s-a declarat
mulțumit de rezultat și de joc, dar le cere lui Coroian și compania
șase puncte în următoarele două meciuri.
„A fost o partidă bună, pe care puteam să ne-o adjudecăm,
puteam obține victoria și noi, și Timișoara. În prima repriză au
avut două situații de gol, prin Parks, pe două greșeli individuale,
dar și noi puteam marca. Este un rezultat echitabil. Îi felicit pe
jucătorii mei pentru atitudine, pentru modul în care au luptat.
Dacă vor continua pe aceeași linie, avem șanse reale de a evita
retrogradarea. Sunt mulțumit în mare parte și de public, a fost
destul de numeros și a apreciat jocul echipei”, a spus
Șumudică.
Marius Șumudică a menționat că punctul obținut în
prima etapă din returul campionatului, scor 0-0 pe teren propiu cu
FC Timișoara, nu are nicio valoare dacă nu va fi continuat de alte
rezultate bune.
„Acest punct nu are valoare dacă nu scoatem rezultate pozitive și
în următoarele două jocuri. Pentru mine e nul acest punct dacă nu
îl legăm și cu alte puncte. Știți cum e, când iei un punct, pierzi
două, când obții o victorie, se simte imediat în clasament. Moraes
a făcut un efort considerabil, a avut doi fundași centrali
puternici lânga el. În a doua repriză nu a mai fost susținut cum
trebuie, poate din această cauză a existat impresia că a dispărut
din joc. Sunt mulțumit de aportul lui Moraes și Ze Rui. Timișoara
nu ne-a surprins cu nimic tactic. Îi felicit pe fundașii mei, au
știut să contracareze jocul cu mingi lungi. Timișoara e echipă
puternică, a făcut investiții, de aceea consider pozitiv acest
rezultat. Îmi place să cred că Gloria arată ca o echipă care merită
să rămână în prima ligă”, a spus fostul jucător al Rapidului.
Tehnicianul grupării bistrițene a reafirmat că echipa sa își va da
sufletul pe teren la fiecare partidă. „După meci, Ioan Ovidiu Sabău
m-a felicitat, l-am felicitat și eu, mi-a zis că avem o echipă bună
și că să jucăm la fel de bine și cu contracandidatele lor. I-am
promis, așa cum promit tuturor, că, indiferent de numele
adversarului, ne vom da sufletul pe teren la fiecare meci. Fiecare
joc e o bătălie și sper ca la final să câștig războiul. Sunt mai
temperamental în timpul meciului, când începe meciul mă transform,
ca în filmul acela: la ora 12 devin lup. Oricum, nu sar calul. N-am
avut emoții, pe cuvânt, și n-am luat nicio pastilă. Probabil e
vorda de încrederea pe care mi-au dat-o jucătorii. Le-am scris
înainte de meci pe tablă: «Demonstrați că rezultatele din Turcia nu
au fost întâmplătoare». Important e că nu am primit gol. Va trebui
să jucăm mai clar la victorie în următoarele meciuri. Cu Timișoara
ne-am închis foarte bine”, a explicat Șumudică.