Șumudică: „După meciul cu Dinamo, obiectivul meu este un loc în primele trei!”
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a prefațat meciul pe care
echipa sa urmează să-l dispute contra celor de la Gloria Bistrița
mâine de la ora 20:30. Șumi speră că suporterii să treacă peste
dezamăgirea din meciul cu Dinamo și să fie lângă echipă. În ceea ce
privește formula de start, Șumudică a declarat că nu poate conta pe
Cesinha și Dani Coman.
„Sper ca mâine să nu avem căderi de genul celor avute în
meciul cu Dinamo. Am încredere în grup și sunt convins că echipa va
face un meci bun. Avem nevoie de cele trei puncte, de suporteri și
trebuie să demonstrăm că suntem o familie. Dacă ne vom ataca între
noi, nu vom realiza prea multe. Rapid cred că a făcut un joc bun cu
Dinamo, în afară de acele minute de cădere. După meciul cu Dinamo,
obiectivul meu s-a schimbat și Rapid se va lupta la pentru primele
trei locuri. Avem o echipă valoroasă și merităm mai mult decât un
loc de Europa League. Doar Cesinha are probleme, iar Dani Coman nu
este pregătit 100% și va face parte din primul „unsprezece”. Meciul
cu Bistrița este unul special pentru că acolo mi-am început cariera
de antrenor în prima ligă. Eu zic că mi-am făcut treaba cu vârf și
îndesat acolo, am salvat echipa de la retrogradare. Este o echipă
pe care o respect„, a declarat Marius Șumudică la gsp
tv.