Astra – Pandurii 0-0. Trupa din Giurgiu revine pe primul loc după remiza cu Pandurii, însă distanța față de Steaua a scăzut la un singur punct, înainte de startul returului în play-off.
Marius Șumudică spune că rezultatul nu schimbă cu mult datele problemei în lupta cu Steaua, în condițiile în care avansul de 3 puncte era unul pur teoretic: în cazul în care cele două echipe terminau sezonul la egalitate de puncte, campioană ar fi fost desemnată oricum Steaua, deoarece a intrat în play-off cu număr par de puncte și nu a beneficiat la o rotunjire în plus a punctajului, cum e cazul Astrei. Calculul lui Șumudică e simplu: are nevoie de victorie în etapa următoare, cu Viitorul, iar apoi are două rezultate care l-ar avantaja în meciul cu Steaua: remiză sau victorie.
Șumi a comentat și posibila suspendare riscată pentru gesturile obscene făcute la meciul din Cupa Ligii cu Steaua și a amintit că stelistul Nicușor Stanciu nu a fost chemat la Comisii, deși a fost filmat în timp ce făcea același gest spre suporterii Pandurilor, în meciul de la Severin.
„Probabil că eu voi fi suspendat și «bibeloul Țării Românești», viitorul număr 10 al echipei naționale… Bine, probabil el a avut degețelul mai mic, mie mi-a încăput în gură. Am înțeles că el a trăit la țară și probabil și-a retezat din el când a tăiat lemne. Dacă voi fi suspendat pentru acel deget băgat în guriță, am o cuoștință la chirurgie plastică și promit să mi-l retez și eu, să-l fac mai mic„, Marius Șumudică, în conferința de presă.
„Nu există Steaua, există FCSB. OK, nu știu dacă FCSB-ul se bucură de acest rezultat, dar e important că am trecut pe primul loc din nou. Este bine că acum, dacă învingem cu Viitorul, avem două șanse cu FCSB-ul: victoria sau rezultatul de egalitate. Pentru că după această schimbare senzațională de regulament, acest regulament copiat din mult încercata Belgie – sper să nu copiem și bombele de pe acolo, că mai găsim și noi câte o sacoșică pe la metrou – dacă aveam un punct sau trei avans, tot una era. La egalitate de puncte, pentru că am primit 0,5 puncte după împărțire, pierdem titlul.
Sper să nu ajung să terminăm la egalitate de puncte cu cei de la FCSB, pentru că ar fi frustrant să pierzi așa campionatul după ce ți s-au înjumătățit punctele.
Am avut câteva situații bune chiar și după eliminare și sunt bucuros pentru jucătorii mei. Ei au avut două zile de recuperare în fața noastră. Nu degeaba am adus în discuție piramidoanele și paracetamoalele, pentru că noi avem probleme cu recuperarea. Cu siguranță altfel se juca astăzi dacă aveam mai mult timp.
E greu, sunt sigur că la Viitorul vom întâlni o echipă foarte puternică. Noi suntem împotriva tuturor, toată lumea joacă cu noi și încercăm să facem față. Nu e treaba mea cu cine va juca Hagi, dar indiferent de cine va juca, ne așteaptă un meci greu.
Cu siguranță voi fi suspendat. Dacă voi fi suspendat va fi foarte interesant, pentru că gesturile pe care le-am făcut eu au fost făcute și de un jucător al Stelei, care joacă bine mersi și nu e chemat la nicio comisie. Este incredibil ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Sunt corect și spun că astăzi am câștigat un punct, pentru că am întâlnit o echipă puternică. Eu cred că nu e corect în play-off ca unii să aibă zile în plus de recuperare. Ar trebui să se joace de la aceeași oră, să avem șanse egale.
Colțescu a arbitrat bine din punctul meu de vedere, iar temerile celor care credeau că el ne va ajuta au fost fără nicio bază„, a declarat Marius Șumudică la finalul partidei.
Astra Giurgiu rămâne neînvinsă pe teren propriu în play-off, în timp ce gorjenii nu au pierdut niciun meci în deplasare. În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu ocupă locul 1 în clasament, cu 36 de puncte. De cealaltă parte, Pandurii Târgu Jiu se află pe poziția a 3-a, cu 30 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER