Șumudică, iertat!** Steaua nu va depune plângere la LPF

Steaua a anunțat într-un comunicat oficial că nu va depune
plângere împotriva antrenorului rapidist Marius Șumudică pentru
scandarile de la finalul meciului cu CFR. Tehnicianul rapidist a
recunoscut că euforia după victoria împotriva campioanei l-a făcut
să meargă în fața galeriei și să înjure marea rivala.


„Îmi pare rău că s-ar putea să nu fiu pe bancă la meciul cu
Universitatea Craiova. Probabil că mă vor suspenda, din cauza
scandarilor împotriva Stelei, de la finalul meciului cu CFR Cluj,
când m-am dus să salut galeria. S-a văzut pe mimica feței, nu pot
să zic că am zis «Nu e Steaua»
„, a fost declarația lui Șumudică
pentru sptfm.ro

Comunicat
Steaua:

„FC Steaua București dorește să
dezmint
ă categoric zvonurile care
circulă în presă privind reclamarea domnului Marius Șumudică la
comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal.

Desigur, clubul nostru dezabroba gesturile antrenorului rapidist de
la meciul cu CFR Cluj, nedemne de un om care se pretinde educat și
de un antrenor care se respectă pe el și clubul la care activează,
dar Steaua București nu va înainta oficial nicio plângere. În cazul
în care astfel de gesturi reprobabile se vor repeta, atitudinea
clubului nostru va fi cu totul alta, dar până la proba contrarie
sperăm ca respectul și fair-play-ul să fie caracteristicile
dominante în relațiile dintre oamenii de fotbal”.

Publicat: 14 09. 2010, 09:00
Actualizat: 14 09. 2010, 10:59