Șumudică: „Îmi e dor de jocurile oficiale, dar sunt puțin îngrijorat”
Antrenorul echipei FC Brașov, Marius Șumudică, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că este puțin îngrijorat de starea gazonului și de condițiile climaterice în vederea partidei cu formația Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XIX-a a Ligii I.
„Îmi era dor de meciurile oficiale. Sper ca jucătorii să dea totul în teren și să demonstrăm că rezultatele din pregătire nu au fost întâmplătoare. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă în creștere, care poate pune probleme oricărui adversar. Sunt puțin neliniștit de faptul că nu vom putea conta pe serviciile lui Bruno Madeira, care pentru mine era un jucător esențial, un jucător care dădea o anumită agresivitate în jocul echipei. Sper să găsesc soluția cea mai bună, iar cel care va intra să-l înlocuiască cu brio. Apoi, sunt puțin îngrijorat de starea terenului și de condițiile climaterice din aceste zile”, a spus Șumudică.
Șumudică consideră că starea gazonului îi va împiedica pe jucătorii săi să dezvolte construcția: „Eu nu le pot spune jucătorilor mei să joace cu mingi lungi. Noi am lucrat foarte mult la posesie, însă, cu siguranță, la ora jocului, starea gazonului ne va împiedica să dezvoltăm construcția și să avem un joc plăcut ochiului. Trebuie să fim pregătiți să jucăm în aceste condiții și vom face tot ceea ce depinde de noi să câștigăm acest joc. Este un meci de trei puncte pe care trebuie să-l câștigăm, indiferent de starea gazonului. Îmi doresc, din tot sufletul, ca la meciul cu Pandurii suporterii să vină în număr cât mai mare, chiar dacă vor fi temperaturi scăzute la ora jocului. Cu siguranță, dacă vom câștiga meciul cu Pandurii vom fi mai liniștiți. Cu patru puncte în primele două etape, în mare măsură vom fi salvați de la retrogradare și nu vom mai juca cu sabia deasupra capului următoarele meciuri. Avem câțiva jucători tineri în lot, Iacob, Enceanu, Popa și Damian, de care eu sunt foarte mulțumit. Ușor, ușor acești jucători vor debuta în prima ligă. Am preferat să-i țin în lot pe acești copii, decât să-i împrumut la o echipa de Liga a III-a”.
Meciul FC Brașov – Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XIX-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00.