Șumudică, inferior lui Miriuță în meciurile directe. Două dintre cele mai rușinoase eșecuri ale „astristului” se leagă de antrenorul CFR-ului. Cei doi s-au contrat pe tema „Steaua campioană”: „Este curios să spui asta. Înseamnă că știe el ceva și noi nu”

Șumudică, inferior lui Miriuță în meciurile directe. Două dintre cele mai rușinoase eșecuri ale
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Antrenorul Astrei, Marius Șumudică, s-a declarat mirat de afirmațiile tehnicianului de la CFR Cluj, Vasile Miriuță, cum că Steaua va lua campionatul și l-a ironizat, în stilul caracteristic, înainte de meciul direct.
  • Miriuță este antrenor – problemă pentru Șumudică. Acesta l-a învins de două ori cu 5-1, și cu ASA Târgu Mureș și cu CFR Cluj.
  • CFR Cluj – Astra, primul meci al etapei a 2-a a play-off-ului Ligii 1, e programat să se desfășoare astăzi, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.


CFR – Astra e și un meci al antrenorilor. Duelul Miriuță – Șumudică a devenit în ultimii trei ani un clasic al Ligii 1. O luptă în care, în acest moment, actualul tehnician al CFR-ului este câștigător. De șase ori s-au întâlnit cei doi, iar Șumudică a avut succes o singură dată, în timp ce două partide s-au încheiat la egalitate.

Primele „contre” au apărut în sezonul 2014/2015. Miriuță era proaspătul antrenor al CFR-ului, iar Șumudică antrena Concordia Chiajna. Au fost două rezultate de 1-1 în acel sezon.

Miriuță i-a produs cele mai „grele” înfrângeri în ultimii 7 ani lui Șumudică

Prima amintire neplăcută pentru antrenorul Astrei, legată de duelul cu Miriuță, a avut loc în 2015. Actualul tehnician al CFR-ului antrena atunci ASA Târgu Mureș și a învins Astra lui Șumi cu 5-1, chiar la Giurgiu. Următorul meci în campionat s-a încheiat cu același scor, tot în favoarea lui Miriuță, care s-a întors între timp la CFR. A fost 5-1 în Gruia, în actuala stagiune, pentru ca returul de la Giurgiu să fie câștigat tot de CFR, cu 2-1.

Cele două înfrângeri cu 1-5 sunt pe locul doi la capitolul cele mai severe înfrângeri în Liga 1 din cariera lui Șumudică. Un singur meci le depășește. În 2010, aflat pe banca Gloriei Bistrița, Șumudică a pierdut cu 0-6 partida cu FC Brașov, din deplasare.

Șumi a câștigat Supercupa

Șumudică are și el un succes moral în bătălia cu Miriuță. L-a învins în cel mai important meci dintre Astra și CFR, Supercupa României din 2016. Astra s-a impus cu 1-0 pe Cluj Arena și a cucerit singurul trofeu pentru care cei doi au fost în luptă directă.

„Un meci dificil, eu nu prea am câștigat aici, ca și antrenor decât o dată cu Rapidul, mi-aduc aminte a înscris Spadacio. O echipă cu jucători care joacă de mult timp împreună, jucători maturi. Sper să fie un spectacol agreabil. Nu se poate vorbi de favorite în play-off, dar cred că ei au un cinci la sută în plus, pentru că joacă acasă, probabil o să vină și mulți spectatori”, a prefațat, pentru Look TV, Marius Șumudică, duelul din această seară.

„E o echipă puternică, 8 victorii și un egal în ultimele 9 meciuri, un antrenor bun, care își face treaba foarte bine. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar avem suporterii în spate și ne vor duce la victorie. Șansele sunt 50-50, se întâlnesc două echipe foarte bune ale campionatului. Nu există o favorită”, crede și Vasile Miriuță.

„Au pariat 1 milion de români pe Steaua, după ce l-au auzit pe domnul Miriuță”

Cei doi s-au contrat de la distanță, înaintea meciului direct, după o declarație a lui Miriuță dată înainte de play-off. „Tot Steaua ia campionatul”, a spus antrenorul CFR-ului. Afirmația nu i-a căzut bine lui Șumudică. „L-am văzut pe Miriuță spunând că Steaua e campioană, nu știu pe ce se bazează, că deocadamtă sunt la egalitate cu Viitorul și distanța de la locul 1, la locul 6 e de 5 puncte. E un tip așa mai exuberant, mai efervescent, cum sunt și eu. Este curios să spui că Steaua este campioană deja și s-a rezolvat. O spune cu o nonșalanță așa, cu o putere de convingere domnul Miriuță, încât cred că s-au mai dus și au pariat 1 milion din România că Steaua ia campionatul. Înseamnă că știe el ceva și noi nu știm”, a ironizat Șumudică declarațiile rivalului din această seară, pentru Look TV.

Miriuță: „E și Astra favorită, să-l bag și pe el”

Tehnicianul CFR-ului a comentat și el acuzele lui Șumudică și și-a mai expus o dată punctul de vedere în privința luptei la titlu: „Am zis că sunt mai multe favorite. E și Steaua și Astra, să-l bag și pe el, că are echipă bună și antrenează bine. Steaua, părerea mea, la lotul pe care îl are, la banca pe care o are, jucători cu experiență, e favorită la titlu.”

Miriuță vs. Șumudică:

2014: CFR – Concordia 1-1
2015: Concordia – CFR 1-1
2015: Astra – ASA     1-5
2016: CFR – Astra 0-1 / Supercupa
2016: CFR – Astra 5-1
2016: Astra – CFR 1-2

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×