Marius Șumudică, antrenorul Astrei, și Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, au pornit un mic război al declarațiilor, iar totul a plecat de la spusele omului cu banii din Ștefan cel Mare. Omul de afaceri a spus public că i s-a părut suspect faptul că Șumudică, un tip vulcanic, a stat liniștit în meciul cu Steaua din campionat, în timp ce în duelul cu Dinamo a ajuns la spital.
Spusele patronului lui Dinamo au fost comentate în stilul caracteristic de fostul atacant din Giulești. Dacă inițial a oferit un răspuns serios prin care prin care nega orice diferență de atitudine între meciul cu Steaua și cel cu Dinamo, Șumudică a lovit din nou și l-a ironizat pe Negoiță: „Omul nu știe fotbal. Dacă-i dai gogoașa (n. red – mingea), îi sare la papion. Cred că s-a pastilat mai grav decât mine”, a spus Șumudică la conferința de presă de dinaintea meciului Astra – ASA, de vineri.
Antrenorul Astrei a vorbit, în același stil care l-a consacrat, și despre scandalul de pariuri în care a fost implicat. Evident, nu serios. „Nu mă mai interesează decât cotele apelor Dunării, pentru că mergem să mâncăm aici pe ponton și mi-e frică să nu intre valul peste noi”, mai spus Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER