Marius Șumudică (48 de ani) este liber de contract după despărțirea de Al-Shabab, formație cu care a terminat pe locul cinci în prima ligă din Arabia Saudită. Fostul campion al României cu Astra a avut o discuție cu Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor, înainte de finala Cupei României, pierdută în fața Viitorului, scor 2-1.
Antrenorul nu ar spune „nu” unei reveniri în Liga 1 Betano, dar recunoaște că sunt șanse minime pentru o revenire la Astra: „Nu m-am întâlnit cu domnul Niculae, am purtat o discuție înainte de finala Cupei. Apoi, m-au sunat și el și Dani Coman pentru o eventuală colaborare.
M-as întoarce în Liga 1, mi-a dat tot. Cu rezultatele din România am ajuns să antrenez în Turcia. Și acum am două oferte de acolo, e o echipă puternică, probabil a 6-a sau a 7-a de acolo. Cu Astra am vorbit, am avut discuții cu domnul Niculae. Urma să aibă loc o întâlnire, dar șansele sunt minime în momentul de față”, a spus Șumudica la PRO X.
32 de meciuri a strâns Marius Șumudică pe banca celor de la Al-Shabab, unde a adus și doi foști jucători de la Astra: Valerică Găman și Constantin Budescu. Kayserispor, Al-Shaab și AO Kavala sunt celelalte echipe pe care le-a pregătit Marius Șumudică în străinătate.
AS Rocar, Inter Gaz, Progresul București, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, Universitatea Cluj și Concordia Chiajna sunt echipele pe care le-a pregătit Marius Șumudică pe plan intern.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER