Șumudică pierde la primul meci pe banca lui U Cluj. Șumi a declarat după înfrângerea în fața Rapidului că a pierdut în fața unei echipe mai bune: „Nu cunosc nici jucătorii, dar să îi mai și așez în teren”
„Un meci ca toate celelalte, asta mi-e meseria. Nu cunosc nici jucătorii, dar să îi mai pun și în teren. Ne-a bătut o echipă mai bună, au jucători mult peste ceea ce avem noi. ‘U’ este o echipă nepregătită, este destul de greu să ieșim din zona retrogradării„, a declarat Șumudică la Digi Sport.
Șumi cere o discuție cu șefii: „Plec dacă nu preiau echipa” „Eu nu stau pe bancă la meciul cu Petrolul dacă nu se rezolvă mâine preluarea echipei. Eu am promis ceva suporterilor și jucătprilor și dacă nu mă pot ține de promisiune, plec. Nu se poate, nu facem muncă patriotică aici. Ce să le mai spun jucătorilor când mâncăm la cantină, iar azi am mâncat păstrăv pentru că nu era altă carne? Sunt fotbaliști care vin pe jos la antrenament. Datorită meciurilor idioate din România, cluburile pot schimba 10 antrenori, dar antrenorii nu pot conduce mai mult de două echipe”, a spus Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER