Șumudică, MITRALIAT!** „Nu are caracter! A promis că vine la noi, dar acum e la Brașov”
După ce Ioan Niculae, patronul Astrei, s-a plâns de caracterul lui Marius Șumudică, un alt președinte de club se declară nemulțumit de aceeași problemă.
Tatar Bela, președintele lui FCM Târgu Mureș, povestește modul în care fostul rapidist a fost la un pas de a antrena-o pe FCM.
„Mă bucur că Șumudică s-a dus la Brașov. Nu e vorba că nu l-aș fi vrut aici, dar cu un om discuți ceva și aștepți să se țină de cuvânt. Șumudică și-a dat cuvântul că vine la noi, iar în câteva ore s-a răzgândit și a mers la Brașov. Acesta nu e caracter, dacă a promis ceva, trebuia să se țină de cuvânt”, spune oficialul târgmureșan.
„Părerea mea e că nu vine Conceicao”
Președintele lui FCM afirmă că nu s-a discutat niciun nume clar până acum pentru a prelua postul de antrenor lăsat vacant de Tibor Selymes.
„Părerea mea e că nu va veni nici Conceicao, dar nu se știe, în România se pot schimba multe lucruri peste noapte. Acum nu avem nicio variantă clară, e mai bine așa. Așteptăm să treacă timpul, nu vrem să luăm decizii greșite în grabă”, mai zice Tatar Bela.
Contractul lui Selymes, reziliat
În altă ordine de idei, contractul lui Tibor Selymes a fost reziliat astăzi, lucru confirmat și de președintele clubului. Până la instalarea unui nou antrenor, de pregătirea echipei se va ocupa antrenorul cu portarii.
„I-am reziliat astăzi contractul lui Selymes. Sper să reușim să instalăm un antrenor până la meciul de luni, cu Rapid„, încheie Tatar.
Articol scris de Mihai Cinpoeru