Șumudică, nemulțumit de ce a găsit la Brașov:** „Unii jucători au probleme cu greutatea! E inadmisibil” Ce jucător de la Rapid vrea Șumi

Șumudică, nemulțumit de ce a găsit la Brașov:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FC Brașov, Marius Șumudică, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că este mult de muncă la noua sa echipă, unde a descoperit faptul că jucătorii sunt nepregătiți fizic, iar unii dintre ei au o greutate mai mare decât cea optimă.

„Sunt unele probleme care țin și de bucătăria internă a clubului și pe care nu pot să le fac publice. Ce pot însă spune, este că am aflat după ce am venit la Brașov, că această echipă nu a făcut pregătire fizică în această vară, unii jucători au venit pe parcurs și e normal să nu facă față cerințelor în acest moment. De asemenea, i-am urcat pe cântar, și am avut surprize neplăcute, pentru că, mulți dintre ei au probleme cu greutatea, ceea ce este inadmisibil la o echipă de Liga I. Un lucru însă îl pot spune sigur, după pregătirea de iarnă, această echipă va arăta altfel”, a spus Șumudică.

Cu toate acestea, tehnicianul afirmă că nu se plânge de situație, precizând că are de gând să stea mult la formația brașoveană. „Am câteva zile de când sunt aici, la Brașov și în mare mi-am dat seama cam cu ce trebuie să mă confrunt. Nu va fi ușor, sunt probleme destul de mari, dar nu mă dau în lături de la muncă, așa că nu mă apuc acum să mă plâng. Încet-încet le vom rezolva pe toate. Eu nu am venit la Brașov în plimbare, nu am venit să stau două-trei luni și apoi să plec. Nu mă plimb de la unii la alții. La Rapid am stat 29 de etape, ceea ce nu a mai reușit nici un alt antrenor în afară de Răzvan Lucescu, iar la Astra știe toată lumea ce s-a întâmplat. Am de gând să stau și să fac treabă aici”, a menționat Șumudică.

Antrenorul a declarat că în acest moment nu are nicio listă neagră cu jucători de care se va despărți în pauza competițională din iarnă. „Am văzut și eu că deja au apărut liste prin presă, dar țin să precizez că nu este nimic adevărat. Eu le-am spus jucătorilor că au timp pînă la iarnă să demonstreze că merită să facă parte din lotul acestei echipe. Ar fi și absurd să mă apuc acum la câteva zile după ce am venit să dau verdicte. E nevoie de timp, pentru că mulți dintre ei nici nu au jucat”, a precizat antrenorul.

Șumudică și l-ar dori în lot pe atacantul formației Rapid, Sabrin Sburlea, însă a precizat că deocamdată nu știe cum s-ar putea realiza acest transfer. „M-am întâlnit chiar întâmplător cu Sabrin în Poiana Brașov zilele trecute și evident că am stat de vorbă puțin. Mie mi-a plăcut acest fotbalist pe care îl consider unul dintre cei mai buni atacanți de la noi din țară. Este genul de jucător pe care mi l-aș dori peste tot unde aș antrena, dar nu depinde de mine ca el să ajungă la FC Brașov. Nici nu am discutat despre asta, dar cred că el ar vrea să vină, pentru că este o echipă la care a mai jucat. Vom vedea ce va fi, însă oricum, nu se pune problema unui schimb de jucători Cristescu – Sburlea, cum am mai auzit. În nici un caz nu va fi așa, Cristescu este un fotbalist de care noi avem mare nevoie, este căpitanul echipei, știe foarte bine cum stau lucrurile în echipă, și trebuie să rămână aici”, a explicat Șumudică.

Antrenorul susține că Dinu Gheorghe, alături de care a lucrat la Rapid, este unul dintre cei mai buni președinți din țară, dar a adăugat că nu depinde de el întoarcerea acestuia la conducerea grupării FC Brașov. „Este adevărat că îl apreciez pe Dinu Gheorghe, este unul dintre cei mai buni președinți din țară, dar nu eu decid dacă el vine la Brașov. Treaba mea este să antrenez, sunt alți oameni care decid în aceste privințe”, a menționat Marius Șumudică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×