Șumudică: „Nu sunt mulțumit de joc!** Titlul este targetul maxim al Rapidului”

Rapidul a câștigat mai greu decât o arată scorul la Sportul și
urcă pe locul doi. Șumudică a declarat după meci că nu este
mulțumit de joc și că se gândește deja la jocul cu Steaua

„Nu sunt mulțumit de joc, de ceea ce am făcut azi, mă
mulțumește doar rezultatul. Nu știu ce se întâmplă, poate și ora
ne-a incomodat, nu suntem obișnuiți să evoluăm la ora 3. Îmi
felicit băieții pentru modul cum au tratat cea de-a doua repriză,
mai ales că nu am avut unde să ne antrenăm în ultima săptămână. Nu
am avut prospețime, nu am reacționat așa cum mi-aș fi dorit
, a spus Șumudică la conferința de presă.

„Mă bucur că am câștigat, sunt fericit. Victoriile aduc
victorii, iar aceasta vine după victoria cu Astra. Ne propiem cât
mai mult de lider. Am trecut pe locul doi și sunt mulțumit. Încă o
dată s-a demonstrat că banca poate să își spună cuvântul: în
momentul în care schimbi doi, trei jucători, aceaștia își pot aduce
aportul. Ne așteaptă un program greu. Trebuie să ne pregătim. Ne
gândim la derbyul cu Steaua, care este unul dintre cele mai
importante meciuri pentru Rapid, din punctul meu de vedere. Titlul
este targetul maxim al Rapidului, dar este un drum lung și cât se
poate de greu
„, a mai spus Șumi

Publicat: 24 10. 2010, 17:17
Actualizat: 24 10. 2010, 17:24