Șumudică nu supără Rapidul!** Speră să obțină prima victorie ca antrenor împotriva giuleștenilor

Marius Șumudică, antrenorul Brașovului, are la activ două partide ca adversar al echipei de suflet. Ambele s-au încheiat cu victoria Rapidului!
Prima întâlnire Șumudică vs. Rapid a avut loc în ultima etapă a sezonului 2010 – 2011, când acesta era antrenor la Bistrița. Atunci a plecat învins din Giulești (1-2), dar la final a făcut un gest care a rămas celebru și până astăzi: a sărutat gazonul echipei pe care o iubește, așa cum a declarat dese ori, necondiționat.

A urmat Rapid – Astra, din acest sezon, când gruparea ploieșteană, pregătită de Șumi, a pierdut cu 3-2. La finalul meciului, Șumudică a fost concediat de Ioan Niculae, deși echipa nu pierduse decât un meci în Liga I. Duminică seara, la Brașov, fostul tehnician al ploieștenilor va juca pentru a doua oară în acest sezon cu Rapid și speră să obțină prima victorie ca antrenor împotriva giuleștenilor. Imediat după victoria de la Vaslui (0-1), Șumudică a declarat că vrea să câștige neaparat duminică.

Și, parcă pentru a-i plăti o poliță lui George Copos – cel care l-a dat afară cu cinci etape înainte de finalul sezonului trecut – a făcut ieri și o considerație tehnico-tactică vizavi de jocul actualei echipe din Giulești: „Parcă pe vremea mea Rapid juca mai spectaculos!”.


Sezonul 2009 – 2010
Rapid – Gloria Bistrița 2-1
Sezonul 2011 – 2012
Rapid – Astra 3-2

29 de partide în campionat a bifat Șumudică pe banca giuleșteană

Șumudică și Răzvan Lucescu au câte un campionat câștigat cu Rapid, primul ca jucător (1999) și al doilea ca vicepreședinte (2003)

Nu mai pot antrena Rapidul în acest sezon, pentru că am fost deja la două echipe
Marius Șumudică, antrenor FC Brașov
 

Publicat: 24 03. 2012, 09:48
Actualizat: 24 03. 2012, 09:49