Antrenorul Marius Șumudică, care a semnat un contract pe un an cu gruparea Astra Ploiești, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, a fost prezentat oficial joi.
„Sunt bucuros că domnii Niculae și Buduru s-au gândit la mine. Îmi doream să nu plec din fotbalul românesc, am renunțat la un contract în străinătate pentru a reveni. Am dat niște bani înapoi la Kavala pentru că mi-am dorit să ajung la Astra. Sper să îmi duc contractul la bun sfârșit, personal sper să reușim o clasare peste cea de anul trecut. În vară, dacă nu reușesc ce mi-am propus, iar conducătorii nu vor fi mulțumiți de mine, voi cere eu să plec”, a spus Șumudică.
Tehnicianul a adăugat că nu va face modificări spectaculoase în echipă, dar vrea să introducă un sistem în care disciplina să fie pe primul loc. „Cred că am făcut și prostii ca antrenor, care mi-au afectat imaginea, am ajuns până și pe You Tube. Acum voi fi altfel în relația cu jucătorii. Nu am pretenția să mi se spună Mister, respectul față de mine vreau să mi-l arate în teren. Sunt mulțumit de lot, Astra are jucători buni, promit că vom juca fotbal”, a mai spus antrenorul.
Referitor la meciul cu CS Mioveni, din etapa a III-a a Ligii I, Șumudică a precizat că va fi o partidă dificilă: „Mioveniul are o echipă cu mulți jucători experimentați, nu vom avea meci ușor, dar sper să ne întoarcem cu punct sau puncte”.
Președintele executiv al clubului Astra, Petre Buduru, a anunțat, joi, că gruparea ploieșteană l-a transferat pe nigerianul Chiqozie Shaloze Udoji și că s-au rezolvat actele celor 4 jucători craioveni, Lung, Găman, Bărboianu și Ologu, însă doar primul și ultimul vor putea fi folosiți la Mioveni. Bărboianu este accidentat, iar Găman nu este pregătit să intre de vineri.
„Obiectivul pentru acest sezon s-a stabilit la nivelul echipei. Noi am fixat doar termenii în care vor fi retribuiți jucătorii în funcție de performanța lor, stimularea materială fiind posibilă dacă ne vom clasa între locurile 1-9. Vrem ca mai întâi să facem o echipă căreia să-i trasăm un obiectiv clar, de aceea nu vrem să punem presiune pe actuala echipă cu rezultate imediate”, a spus Buduru.
Meciul CS Mioveni – Astra Ploiești va avea loc vineri, de la ora 18.45, în etapa a III-a a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER