Marius Șumudică așteaptă să își ispășească suspendarea de două luni primită după ce a pariat pe două partide din Liga 1 la o casă de pariuri online și spune că nu se gândește să plece de la Astra. Tehnicianul campioanei a confirmat oferta de la Levski Sofia, dar a ținut să precizeze că nu ar da niciodată Astra pentru formația din Bulgaria, în condițiile în care acum se pregătește să culeagă roadele câștigării campionatului, cu o participare în preliminariile Champions League.
Șumudică spune că le-a răspuns deja bulgarilor și i-a anunțat că nu are de gând să renunțe la contractul cu Astra.
„M-au căutat cei de acolo, dar le-am spus că sunt sub contract cu Astra și e destul de greu să ajung la Levski. Nu aș da niciodată Astra, o echipă unde am muncit împreună, pe care am format-o și am adus jucători. Nu pot să le întorc spatele! Aș vrea să continuu aici, la Astra, cu tot respectul pentru cei de la Levski.
Știți foarte bine problemele mele, sunt probleme la care mă supun. L-am văzut acum pe Buffon ridicând trofeul deasupra capului după ce-a fost implicat în tot felul de pariuri și nu a pățit nimic. La fel s-a întâmplat și cu Demichelis de la City. S-a dat o perioadă de probațiune de un an de zile să se vadă dacă mai joacă, dacă are acest viciu.
Pe mine m-au decapitat șase luni de la început! Pentru că m-am dus și am recunoscut! Mă conformez dacă asta își dorește Federația, dar nu înțeleg această atitudine. Ca antrenor voi respecta deciziile și vom vedea ce vom face mai departe. Noi suntem mai catolici decât Papa și vrem să dăm cu Șumudică alte exemple„, a spus Șumudică pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER