Șumudică, resemnat după egalul cu Concordia: „Este un moment de cumpănă în viața echipei. Atât putem în momentul de față!”. Ce spune despre o eventuală plecare de la Astra
Astra Giurgiu și Concordia Chiajna au remizat, sâmbătă, scor 1-1, într-un meci din etapa a 12-a din Liga 1, iar antrenorul Marius Șumudică a declarat, la final, că acestea sunt rezultatele care se pot obține în momentul de față cu echipa.
În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu, campioana României, rămâne pe locul 11 în clasament, cu 12 puncte, în timp ce Concordia Chiajna se află pe locul 9, cu 13 puncte. Antrenorul campioanei României a spus că cei de la Chiajna s-au apărat cu desăvârșire după marcarea golului.
„Un joc disputat, un joc frumos. O repriză a doua mai bună, am întâlnit o echipă agresivă, s-au apărat cu desăvârșire după ce au marcat. Felicit echipa adversă, au făcut un joc foarte bun. Este un moment de cumpănă în viața echipei. Nu ne regăsim. Suntem o echipă care nu putem ieși din criză, trebuie să găsim antidotul. O să mă sfătuiesc și eu cu toată lumea și vom vedea care este acesta. Atât putem să facem în momentul de față, eu și echipa. Nu știu cine este vinovatul.
Eu am contract, îi aștept să mă invite la discuții. Îmi doresc să fiu liniștit, cu soția, cu familia. Nu are rost să vorbim despre ceea ce se întâmplă aici, nu mai are rost să vorbim. Antrenez cum pot, acesta e răspunsul meu, antrenez cum pot. Atât fac în momentul de față, atât pot eu la momentul acesta. Îmi doresc să ajung acasă, să mă liniștesc. Eu n-am simțit că nu mai sunt dorit la Astra, dar dacă este așa, e treaba celor care nu mă mai doresc”, a declarat Marius Șumudică, după meci, la DigiSport.
În etapa următoare, Astra Giurgiu va juca în deplasare cu FC Botoșani. Meciul dintre cele două echipe se va disputa luni, 24 octombrie, de la ora 20:30.