Șumudică, revoltat după „lista de interdicții” primită de la juristul FRF: „Și la pușcărie ai dreptul la vorbitor… Eu nu pot face nimic!”
Tehnicianul Marius Șumudică își ispășește în acest debut de sezon suspendarea de două luni primită după ce a pariat pe partide din Liga 1, însă e în continuare revoltat de cât de departe merge sancțiunea impusă de FRF. Omul care a adus titlul la Giurgiu spune că FRF îi îngrădește practic dreptul la muncă, unul garantat de constituție și că FIFA i-ar fi permis să pregătească echipa între partide, dar federația nu a fost de acord.
Șumudică s-a consultat cu juristul FRF înainte de partidele cu FC Copenhaga, din preliminariile Ligii Campionilor și a aflat că nu va avea voie nici măcar să zboare spre Danemarca în avionul echipei sau să se cazeze în același hotel. „Până și la pușcărie ai niște drepturi”, spune revoltat tehnicianul suspendat al Astrei.
„La meciul cu Copenhaga mă voi duce la meci, așa cum m-am dus și la meciul cu Dinamo. Sper să nu fie și același rezultat. Puteam să fiu suspendat, dar să-mi ia dreptul la muncă… Eu am vorbit cu juristul federației și am cerut o părere. Mi-a spus să nu merg cu echipa cu avionul. Să nu stau în același hotel…Până și la pușcărie ai voie la vorbitor, eu nu pot face nimic. Alții au trucat meciuri, eu sunt interzis total, persona non grata în fotbal.
Echipa resimte absența mea, jucătorii sunt afectați. Avem jucători din anturajul echipei naționale, pe care nu-i pot antrena. Dar nu-i pot antrena.
FIFA a trimis o hârtie la FRF, după întâmpinările făcute de FRF. Pe mine nu m-a suspendat FIFA, să înțeleagă toată lumea. FIFA a spus că e de acord cu decizia FRF și că în competițiile europene eu sunt suspendat, adică am voie la antrenamente. Dar FRF nu mă lasă nici la antrenamente. Pe mine asta mă deranjează. Lasă-mă măcar să-mi antrenez jucătorii!”, a declarat Marius Șumudică la Dolce Sport.