Șumudică s-a răzgândit: „Nu vreau să plec de la Astra. Medicii mi-au spus să iau o pauză de câteva zile”. Antrenorul Astrei, în conflict cu soția patronului: „Nu m-a crezut că mi s-a făcut rău. Nu i-am mai răspuns la telefon”
UPDATE 18:40 Șumudică a dat-o la întors. Dacă inițial a declarat că va discuta cu cei din conducere termenii despărțirii, acum susține că nu se pune problema plecării, ci va lipsi doar de la meciul din ultima etapă din acest an, din cauza problemelor medicale:
„Este o situație delicată pe care am relatat-o și în intervențiile anterioare. N-am vrut să fac circ. Am avut o tulburare de liniște, care s-a accentuat din cauza temperaturii scăzute. La momentul respectiv n-am vrut să chem ambulanța, să spună publicul că-i este rău lui Șumudică. Mi-a fost rău dinainte partidei. Să înțeleagă lumea, aveam stând pe loc de 180, care este puls de sprint. S-a rezolvat prin medicamente. S-a declanșat pe sistem nervos. Lumea să stea liniștită, medicii mi-au zis că am inimă de 34 de ani.
Sub orice formă nu vreau să renunț, eu nu vreau să plec de la Astra. Medicul de la Spitalul Militar mi-a recomandat să iau o pauză câteva zile. Există posibilitatea, una destul de mare, ca eu să nu merg la ultima etapă din campionat. Dar nu că aș pleca. Astăzi am fost la antrenament.
M-a întrebat soția patronului de ce am plecat de pe bancă, pentru că a crezut că am făcut-o în sistem de protest. I-am spus că am ajuns la spital și m-a întrebat: „Cum, așa de repede?” Ca și cum nu m-ar mai fi crezut. I-am închis telefonul și nu i-am mai răspuns, iar astăzi nu m-a mai sunat nimeni. Cu patronul nu am mai vorbit de vreo lună și jumătate.
Întâmplător, astăzi am vorbit și cu domnul Lucescu. Mi-a spus că este o cretinitate ce se întâmplă în play-off, să-ți ia punctele…
Vrei să-ți spună ceva? Steaua ia campionatul la pas. Cu venirea lui Reghe, cu forța pe care o are Steaua, cu declarațiile pe care le face patronul Stelei, va lua campionatul la pas. În play-off, între noi și Steaua sunt doar patru puncte”, a declarat Șumudică la DigiSport.
UPDATE 16:00 Marius Șumudică pare decis să se despartă de Astra, acesta precizând că nu va însoți echipa nici în deplasarea de la Turnu Severin pentru meciul cu Pandurii Târgu Jiu, ultimul oficial disputat de giurgiuveni în 2015. Șumi spune că va negocia rezilierea contractului cu oficialii Astrei, sperând să-și rezolve situația cât mai rapid.
„Acum merg la echipă, vreau să discut cu conducerea și sper să găsesc înțelegerea pentru a ne despărți. Nu pot merge la Severin, înseamnă să-mi bat joc de mine și de familia mea. Mai ales că pe nevastă-mea și pe copii i-am neglijat în ultima vreme tocmai din cauza Astrei. Recunosc, mi-e frică”, a declarat Șumudică, citat de Digi Sport.
Antrenorul Marius Șumudică a declarat, miercuri, că a avut probleme la inimă și din acest motiv a plecat la Spitalul Militar în minutul 70 al meciului pe care echipa sa, Astra, îl disputa cu Dinamo pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Șumudică a mai spus că nu știe când va reveni la echipă, doctorii recomandându-i un concediu medical.
„Sunt puțin slăbit. Acum am ieșit de la Spitalul Militar. A trebuit să rămân acolo, sunt internat ambulatoriu. Am fost internat de azi dimineață până acum. Mi-au făcut niște teste. N-am avut în viața mea tensiunea atât de mare. Și de la asta au fost și niște bătăi ale inimii. Sunt mai multe probleme. S-au adunat. Pe sistem nervos, eu sunt și mai coleric, mă consum… De la începutul meciului, când am vrut să dau o informație în minutul 4 și am vrut să strig, am simțit că am niște tulburări. Tahicardie am înțeles că se numește. În minutul 70 n-am vrut să fac circ, să chem salvarea, am sunat un doctor pe care îl știu și am plecat încet așa spre spital. Ieri mi-am dat seama că trebuie să am grijă mai mult de mine și să nu-mi mai pun inima pe tavă, să fac eu pe eroul și să ajut pe toată lumea. Nu știu când voi reveni la echipă. După amiază mi se va pune un holter, un aparat care monitorizează bătăile inimii. Mi s-a recomandat concediu medical. Am tras de jucători în perioada asta. N-am reușit să-i fac să se concentreze pe joc, sunt preocupați de problemele lor. M-a sunat doamna Niculae, când am ajuns la spital. M-a întrebat de ce am lăsat echipa. Credea probabil că e o formă de protest a mea. I-am zis că sunt la Spitalul Militar”, a declarat Șumudică, pentru Dolce Sport.
„Nu moare Astra fără Șumudică… și nici Șumudică fără Astra”
Șumudică afirmă că sunt în continuare mari probleme finaciare la clubul Astra Giurgiu și că fotbalul nu mai este o prioritate pentru el, ci familia. „Cred că m-am chinuit degeaba până acum. Dar a fost o perioadă frumoasă. Nu mai vreau să vorbesc despre asta. Sunt legat de contract. Dar în momentul de față nu mă gândesc decât să ies bine. Zilele astea m-au consumat enorm. Se rugau cu hârtiile după noi să semnăm ca să-i amânăm cu plata și să arate la UEFA, să primească banii. Numai eu știu cât m-am chinuit, eu cu Dani Coman, să-i convingem pe jucători să semneze. Și acum, când erau banii de primit nu s-a primit niciun ban. Puneți-vă în situația mea și a lui Dani Coman. De acum familia devine prioritare și fotbalul pe locul doi. Nu moare nici Astra fără Șumudică și nici Șumudică fără Astra„, a adăugat antrenorul.
Antrenorul Marius Șumudică a plecat de pe banca echipei Astra Giurgiu în minutul 70 al meciului cu Dinamo, din semifinalele Cupei României. În momentul în care tehnicianul a plecat, Dinamo conducea în meciul cu Astra, scor 1-0. În cele din urmă, dinamoviștii au câștigat cu scoruld e 2-1 și s-au calificat în semifinalele Cupei României.
Sferturi CM Handbal feminin: ROMÂNIA – DANEMARCA, LIVE BLOG pe ProSport, de la 21:45