Cele două simboluri ale Rapidului au cele mai mari șanse să preia echipa. La ședința Consiliului de Administrație de aseară s-a discutat printre altele și despre viitorul antrenor al vișiniilor. În pole-position sunt Marius Șumudică și Marian Rada, ambii fiind considerați simboluri ale echipei din Grant. Șumi și-a încheiat recent conturile cu Progresul, echipa din Parcul cu Platani confruntându-se cu grave probleme financiare. Șumi a avut un parcurs bun în prima parte a sezonului la cârma „bancarilor“, terminând turul pe locul doi, la două puncte în spatele liderului Ceahlăul. Chiar și președintele Ligii, Dumitru Dragomir, a făcut lobby pentru Șumudică: „Copos să-l pună pe Șumudică și eu răspund de rezultate dacă îl pune. E un om serios și ambițios. Aș merge pe mâna lui”. O altă variantă pentru banca tehnică o reprezintă actualul antrenor al celor de la Rapid II, echipă aflată pe locul doi în seria ei din Liga a III-a, Marian Rada, care a mai pregătit Rapidul în campionatul trecut, timp de nouă etape după ce Mircea Rednic și-a prezentat demisia.
"Mi-aș dori enorm să antrenez Rapidul, dar momentan sunt vise. Nu cred că sunt pregătit să antrenez Rapidul, dar n-aș refuza." – Marius Șumudică, fost antrenor Progresul
"Dacă mi se va propune, voi ajuta Rapidul fără probleme." – Marian Rada, antrenor Rapid II
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER