Șumudică și-a aflat pedeapsa! Încă o reacție „altfel” a antrenorului campioanei: „La început am crezut că e agentul de circulație din Pipera”. Ce meciuri va rata

Astra se va descurca, cel puțin o perioadă, fără Marius Șumudică pe bancă, la meciurile oficiale, după ce antrenorul și-a aflat pedeapsa pentru eliminarea de la meciul cu CFR Cluj, atunci când Sebastian Colțescu l-a trimis în tribună.

Șumi va absenta două meciuri de pe banca tehnică total coroborat cu o amendă de 320 de lei. Astfel, tehnicianul va rata meciurile din campionat și Cupa României, cu Viitorul. Sebastian Colțescu a considerat că antrenorul a avut un comportament neadecvat și l-a trimis în tribună, în prima repriză, în timp ce repriza secundă a petrecut-o la oficiala stadionului din Gruia: Cu zâmbetul pe buze am primit vestea că sunt suspendat. Domnul Colțescu este un băiat deosebit, mi-am adus aminte că singurele meciuri din ultimul timp pe care le-am pierdut au fost acasă cu CFR, cu Colțescu la centru și în deplasare cu CFR Cluj, în deplasare, tot cu Colțescu la centru”, a declarat Șumudică la DigiSport.

În apărarea sa, Șumudică a zis că nu consideră că a făcut ceva greșit și că a fost doar un exces de zel din partea centralului: „Domnul Colțescu nici nu s-a deplasat să-mi spună ceva, mi-a făcut semn de la vreo 30 de metri: du-te, du-te, du-te. La început am crezut că este agentul de circulație din Pipera care îmi face semn în fiecare dimineață și dă din mână să mă deplasez. Nu ieșisem din spațiul tehnic, nu înjurasem, nu am protestat. S-a scris în foaie că am fost trimis în tribună pentru proteste”, a adăugat Șumudică.

Publicat: 23 03. 2017, 17:53
Actualizat: 23 03. 2017, 18:01