Șumudică trimite croșee. De ce nu e CFR Cluj o echipă mare și o nouă serie de „înțepături” pentru Dică: „Se lăfăie cu fel și fel de transferuri de milioane de euro!”

Pe locul cinci în Turcia după jumătate de sezon excepțională cu Kayserispor, Marius Șumudică (47 de ani) își face timp pentru a urmări tot ce mișcă în Liga 1, iar Dan Petrescu și Nicolae Dică, antrenorii primelor două clasate, nu au scăpat de analiza fostului tehnician al Astrei.

Întrebat ce părere are de faptul că Alex Ioniță, fotbalist cu care a lucrat la Astra, face naveta între prima și a doua echipă a CFR-ului, Șumi s-a folosit de o idee rostită de George Copos pentru a explica de ce, în opinia sa, Dan Petrescu nu a construit, la Cluj, o echipă mare: „Așa gândește Petrescu, fiecare face și schimbă după strategia pe care o are. Eu nu o să uit o vorbă spusă de Copos, pentru că și eu eram adeptul schimbărilor când eram la Rapid. Schimbam foarte mult o dată la trei zile. În momentul în care făceam asta, Copos mi-a spus un lucru: >. Deci, cam asta e o echipă mare, abia atunci poți să-i pui eticheta”, a spus Șumi, pentru Telekom Sport.

Apoi, a venit rândul lui Nicolae Dică, antrenor cu care Șumi duce un lung război al declarațiilor:  „Eu nu am avut norocul altor antrenori care sunt pe la noi și care se lăfăie cu fel și fel de transferuri de sute de mii sau poate chiar de milioane de euro. Mi-al dori și eu să iau o echipă din asta și să stau să mă bat pe la campionat ușor, dar n-am avut eu șansa asta niciodată.

Eu am fost sincer când am vorbit, chiar mi-aș dori să lucrez cu Gigi Becali, în ideea în care el este un om care investește, care vrea performanță. E un tip critic, dar e normal, mai ales după ce pune la dispoziție toate condițiile. FCSB are un antrenor, eu am contract în Turcia și în anul următor, nu se poate pune problema în acest moment să revin în țară”, a punctat fostul campion al României.


 

Publicat: 19 03. 2018, 16:39
Actualizat: 19 03. 2018, 16:40