Sună adunarea!** Vezi ce le pregătesc „câinii” oltenilor!

Dinamoviștii încep returul de pe locul opt, dar fanii echipei
mai speră încă la câștigarea titlului. Și explică motivul deciziei
de a împânzi zonele circulate ale Bucureștiului cu afișe ce invită
lumea să revină la stadion, sub deviza: „Veniți înapoi acasă!”.

„Dinamo are nevoie de noi, pentru că noi avem nevoie de
performanță. Nu se poate obține performanță într-un stadion
pustiu”, a declarat Mihnea Ionescu, unul dintre liderii de opinie
ai ultrașilor. Acțiunea suporterilor de a propaga ideea umplerii
stadionului, măcar și la meciurile importante ale favoriților, vine
în urma unei constatări simple: Dinamo nu mai are fani la meciurile
de pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare. Concret, în turul
campionatului, doar puțin peste 3.000 de spectatori au venit la
meciurile „câinilor”. Cifra reprezintă cam a cincea parte din
capacitatea stadionului și este ridicolă comparativ, de exemplu, cu
media spectatorilor echipelor care au fost repartizate cu roș-albii
în grupa Europa League: Galatasaray, Panathinaikos sau Strum
Graz.

„Vom fi
surpriza campionatului”

Iar ultrașii au realizat acest lucru și speră ca finalitatea
acțiunii lor să fie una pozitivă: „Jucătorii poartă tricoul lui
Dinamo. Dinamo are nevoie de noi, pentru că noi avem nevoie de
performanță. Vom fi surpriza returului și vom câștiga campionatul,
dar nu pentru a-i îmbogăți pe cei care s-au îmbogățit ilicit la
umbra clubului nostru”, a continuat Mihnea Ionescu. Partida ce ar
putea însemna revitalizarea echipei din „Ștefan cel Mare”, dar și a
aportului oferit de fanii săi, Dinamo – Universitatea Craiova, se
va disputa mâine, de la ora 19:30. Exact cum scrie și pe afișul
fanilor, care mai conține stema clubului și o poză a unei
coregrafii a membrilor Peluzei „Cătălin Hîldan” .

O nouă
șicană pentru fanii olteni?

După ce conducerea „câinilor” hotărâse să reducă la jumătate
cele 600 de bilete acordate ultrașilor Craiovei din cauza
declarațiilor lui Adrian Mititelu la adresa lui Cornel Dinu, acum
fanii olteni se confruntă cu o nouă problemă. Liderii galeriei au
primit de la clubul Dinamo biletele, însă cu o condiție, aceea ca
plata să se facă pe loc! „Majoritatea fanilor din Craiova, dar și
din alte orașe, se întâlnesc duminică. Ne este imposibil să-i
contactăm pe toți pentru a strânge banii cu o zi înainte. O să luăm
fiecare câte două-trei bilete. și o să le distribuim fanilor la
plecare sau în Gara de Nord”, spun șefii galeriei.

„Este de lăudat inițiativa fanilor. Sper ca duminică să
vină cât mai mulți la stadion”
, Cornel Èšălnar, antrenor
Dinamo

28.500 de spectatori au venit pe
Stadionul Dinamo în cele nouă partide disputate în turul
campionatului

15.400 de locuri este capacitatea
Stadionului Dinamo

10 lei este cel mai ieftin bilet
la meciul Dinamo – Universitatea Craiova

Publicat: 20 02. 2010, 08:50
Actualizat: 20 02. 2010, 09:56