Doi dintre jucătorii exponențiali din „Ștefan cel Mare” au prefațat partida cu rivala din Ghencea, ei mizând și pe sprijinul suporterilor pentru a învinge echipa roș-albastră. Dănciulescu și Lobonț îi asigură pe fani că vor răzbuna înfrângerea din tur.
„Ne dorim foarte mult să câștigăm. Vom întâlni o echipă foarte bună, organizată și cu experiență în cupele europene, dar trebuie să jucăm cu cap și suflet pentru a obține rezultatul dorit”, a spus Dănciulescu, care în derby va purta o mască de protecție. „Cine iese campioană nu ne interesează. Oricum, suspiciunile la acest meci nu își au rostul. Noi jucăm numai pe teren și vom face tot ce depinde de noi pentru a o face cât mai bine. Nu ne gândim că vor fi probleme de arbitraj. Sunt apt și vreau să joc, dar depinde de antrenor”, a completat atacantul. „Sunt convins că vor fi cât mai mulți suporteri care să ne împingă de la spate în această partidă”, a încheiat Danciu-gol.
Bogdan Lobonț vrea revanșa
Portarul dinamovist Bogdan Lobonț a declarat că alb-roșiii vor învinge în derby pentru a „șterge” eșecul din tur, 0-1. „Ne dorim enorm să batem Steaua și avem nevoie de sprijinul fanilor pe toată durata meciului. Nu mă interesează cine va ieși campioană, mă gândesc la un singur obiectiv: revanșa după înfrângerea din tur”, a spus Lobonț. “Sunt convins că stadionul va fi arhiplin, iar atmofera va fi la înălțimea celui mai important derby din fotbalul românesc. Le transmit suporterilor să aibă încredere în noi”, a spus Lobby pentru www.bogdanlobonț.ro.
"Cine iese campioană nu ne interesează. Noi jucăm numai pe teren. Trebuie să evoluăm cu cap și suflet" – Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
"Sper și cred că vor avea caracter și că vor face un meci bun. În astfel de partide nu contează locul în clasament sau situația de la echipă. Este un meci al orgoliilor, în care Dinamo poate să învingă" – Marius Niculae, atacant Inverness
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER